News

Iohannis: Starea de alertă trebuie prelungită. Nu este nevoie de stare de urgență

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți seara, că nu este necesară declararea stării de urgență, dar starea de alertă trebuie prelungită.

”După părerea mea este foarte clar că starea de alertă trebuie prelungită și sunt convins că va fi prelungită, dar cu ce perioadă bănuiesc că în această fază va fi prelungită cu încă o lună de zile”, a declarat Klaus Iohannis .

De ce nu este necesară declararea stării de urgență

”Nu există o definiție universal sau european valabilă pentru starea de urgență. Ceea ce declară alte state din zona noastră, sau mă rog din Spania, este mai degrabă similar cu ce se numește la noi stare de alertă”.

Ce spune Iohannis despre posibilitatea introducerii stării de urgenţă

Starea de alertă permite instituirea tuturor restricţiilor şi măsurilor care sunt necesare pentru a gestiona o astfel de pandemie. Exact din acest motiv s-a creat o lege specială pentru această stare de alertă şi de când există, Guvernul a putut să ia măsurile care se impun pentru gestionarea pandemiei. Nu este nevoie acum de stare de urgenţă. Dacă, Doamne fereşte, ajungem în situaţia în care să nu mai fie eficiente măsurile posibile prin legea stării de alertă şi trebuie să impunem alte restricţii ale libertăţilor, atunci este de evaluat dacă se introduce local, regional sau naţional, nu cred va fi cazul, starea de urgenţă în măsura în care experţii vor veni cu aceste solicitări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *