News

Un tânăr și-a pierdut viața într-un grav accident

Un accident grav a avut loc duminică după-amiaza, în județul Constanța, între localitățile Ciocârlia și Cobadin. Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla s-a izbit puternic de un copac.

Polițiștii rutieri au fost sesizați în jurul orei 17:00 despre producerea unui accident rutier pe DN 3, între localitățile Ciocârlia și Cobadin.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un bărbat de 25 de ani, a intrat în coliziune cu un copac.

În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a unui bărbat, de 23 de ani, precum și vătămarea corporală a doi pasageri – un pacient conștient, cu politraumă majoră, și un copil de 9 ani, conștient, cu traumatisme la nivelul membrelor.

„La accidentul rutier petrecut între localitățile Ciocârlia și Cobadin intervin o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială transport personal și victime multiple, o ambulanță terapie intensivă mobilă SMURD C, un echipaj de prim ajutor SMURD B dar și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Constanța. Din primele informații la fața locului colegii au găsit trei persoane încarcerate, dintre care un copil, iar una dintre aceste persoane este inconștientă”, a anunțat Anca Chiriță, de la ISU Dobrogea.

Sursa: observatornews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *