miercuri, decembrie 4, 2024

10 piloți ucraineni învață în România cum să îl „doboare” pe Putin cu F-16. Ce este „A treia etapă”?

Externe10 piloți ucraineni învață în România cum să îl „doboare” pe Putin cu F-16. Ce este „A treia etapă”?

10 piloți ucraineni învață în România cum să îl „doboare” pe Putin cu F-16. Presa uicranenană și cea occidentală spun că în România, piloții ucrainenin vor primesc pregătirea finală în România pentru viitoarele atacuri cu F-16 împotriva Rusiei.

Jurnaliști au scris, în repetate rînduri, despre iminenta trimitere a avioanelor F-16 în Ucraina. Prima dată anunțată pentru recepția de către Kiev a avioanelor F-16 a fost „imediat după Paște”.

A urmat o amânare și s-a vorbit despre un nou termen – toamna acestui an. În final, se pare că avioanele F-16 vor ajunge în Ucraina în această vară.

10 piloți ucraineni învață în România cum să îl „doboare” pe Putin cu F-16. Ce este „A treia etapă”?
Presa frabceză și cea ucraineană de azi scriu că piloții ucraineni vor primi pregătirea finală, „a treia etapă” în România.

Zece tineri piloți din Ucraina se antrenează în prezent la o bază aeriană necunoscută din sudul Franței pe aeronave de antrenament Alpha Jet, considerate o punte între un aparat de zbor cu rotoare și un avion de vânătoare F16.

În total, Forțele aeriene și spațiale franceze s-au angajat să certifice formarea a 26 de piloți pe parcursul celor doi ani.

Aceasta este cea de-a doua etapă a campaniei de pregătire.

În timpul etapei inițiale, găzduită de Marea Britanie, piloții ucraineni au lucrat la limba engleză și la noțiuni de bază de pilotaj al avioanelor de vânătoare. Ultima etapă, a treia, când piloții vor ajunge să piloteze avioanele F-16, va avea loc cel mai probabil în România, relatează Ukrinform.

„Schema noastră este universală, iar metodele tactice aplicate vor fi foarte asemănătoare. Aici suntem foarte aproape de ceea ce face F16, dar și de ceea ce veți găsi pe Mirage 2000”, a explicat unul dintre instructori.

Piloți foarte tineri

Piloții ucraineni au între 20 și 23 de ani, notează raportul, adăugând că toate celelalte date personale sunt clasificate. Cursul intensiv include 80 de ore de zbor și 50 de ore pe simulator alături de instructori. Calendarul modulelor de pregătire a fost scurtat în acord cu partea ucraineană. Prin urmare, formarea în Franța va dura doar șase luni în loc de 18, cât este prevăzut de obicei.

„Ei trebuie să dobândească cât mai multe abilități pentru ca, atunci când vor ajunge la escadrila de conversie, să adauge doar ceea ce este specific pentru F16 sau Mirage”, a precizat instructorul.

Avantajul este că avioanele de antrenament au un tablou de bord care îl imită pe cel al F-16.

„Aici le vom da toate noțiunile de bază: cum să aplice protocoalele, cum să acționeze în situații tactice, cum să reacționeze atunci când apar defecțiuni”, explică experții francezi.

Piloții învață să zboare în cadrul unor patrule – adică în perechi, ceea ce este o practică neobișnuită pentru Ucraina, învață navigația „tactică” (adică zboruri la o altitudine foarte mică, de 150 de metri) și să tragă cu un tun de 30 mm.

Vin și Mirage!

Reprezentanții Forțelor Aeriene și Spațiale franceze au mai spus că o parte din Mirage-urile promise de președintele Macron vor fi luate din stocurile escadrilei care se află în prezent în departamentul Haute-Saône.

Trebuie amintit că, la începutul lunii iunie, președintele Franței a promis să furnizeze Ucrainei un număr nespecificat de avioane de luptă Mirage 2000-5.

Potrivit presei franceze, forțele aeriene și spațiale ale țării dispun de doar 26 de astfel de aparate. Cele mai multe dintre ele sunt folosite de escadrila din departamentul Haute-Saône. Patru dintre ele sunt bazate permanent în Djibouti, în cadrul unui acord de apărare, iar câteva participă la misiunea NATO în Europa. În special, patru avioane de luptă se află acum în Lituania, iar două – în Suedia.

Vezi si alte articole...