Grupul internațional Onclusive, specializat în monitorizarea presei și în conceperea de reviste de presă, a anunțat că va renunța la peste 200 de angajați în decurs de câteva luni. Aceștia vor fi înlocuiți de inteligența artificială.
Acesta este primul plan de disponibilizare de o asemenea amploare din motive legate de dezvoltarea inteligenței artificiale, transmite boursorama.com.
Dintre cei 383 de angajați ai companiei cu sediul în Courbevoie (Hauts-de-Seine), 217 își vor pierde locul de muncă între ianuarie și iunie 2024, a anunțat conducerea. Este vorba de o „catastrofă umană în devenire”, a declarat pentru Libération unul dintre sindicatele din cadrul companiei. „Unele persoane sunt acolo de douăzeci de ani, iar acestea sunt locuri de muncă foarte specializate”, a adăugat un reprezentant sindical.
Vezi și ”Securitate cibernetică” şi ”Inteligenţă artificială” noi specializări la Universitățile din România
Angajații de la Onclusive sunt specializați în redactarea revistelor de presă. Printre clienții lor se numără mai multe companii din CAC 40, precum și ministere și servicii publice franceze. Până în februarie anul trecut, ei au furnizat, de asemenea, conținut pentru Comisia Europeană.
Conducerea grupului își justifică decizia prin necesitatea ca societatea să se reinventeze în fața revoluției inteligenței artificiale.
Într-un studiu publicat în martie 2023, analiștii de la Goldman Sachs au prezis că inteligența artificială generativă ar putea elimina sau reduce conținutul a aproximativ 300 de milioane de locuri de muncă.