Atacurile Rusiei cu drone în Ucraina continuă, în noaptea de miercuri spre joi fiind atacate din nou porturile de la Dunăre, la granița cu România. MApN a ridicat două avioane de luptă, iar acest lucru nu este deloc ieftin.
Avioanele au zburat în total trei ore. Costul unei ore de zbor cu F-16 este estimat la aproximativ 27.000 de dolari. Mai exact, 26.927 dolari. Acesta include salariile echipajului, piese de schimb, întreținere și, în unele cazuri, muniție. Forțele Aeriene Române au ridicat de la sol două avioane care au zburat aproximativ o ora și jumătate. Un mic calcul ne arată că pentru această intervenție MApN a scos din conturi cam 80.718 de dolari.
80.000$ a costat ridicarea avioanelor F-16 după atacurile cu drone al Rusiei de la graniță
Reamintim că sistemele de monitorizare și supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat și monitorizat ținte aeriene care au evoluat în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea județului Tulcea. Prin urmare, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, privind instituirea măsurilor de alertare a populației în zona de graniță din nordul județului, fiind transmise, la ora 00.11, mesaje RO-Alert pentru populația din această zonă. Indicativul de încetare a alertei aeriene a fost transmis la ora 00.47.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

