Bucureștenii care au adoptat câini de la târgurile de adopții organizate de ASPA vor beneficia de o ședință gratuită de dresaj. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat pe Facebook că ședința de grup este oferită de Școala de Educație, Psihologie și Dresaj Canin – Daniel Manea.
Înscrierile pentru această sesiune de dresaj se fac la numărul de telefon 0726508777, și sunt deschise pentru persoanele care au adoptat câini la târgurile de adopții organizate de ASPA în acest an. Dresorul va întâlni adoptatorii la intrarea principală din Parcul Tineretului, începând cu ora 09:00.
Ședința va dura două ore și va oferi adoptatorilor ocazia de a învăța cum să corecteze comportamentele nedorite ale câinilor, în timp ce câinii vor învăța să respecte regulile și să se integreze mai ușor în familie.
ASPA organizează regulat târguri de adopții, următorul fiind programat pe 24 august în Parcul Bazilescu. Dacă intenționezi să adopți unul dintre cei 10 câini disponibili, trebuie să știi că aceștia sunt sănătoși, microcipați, deparazitați intern și extern, vaccinați și sterilizați (dacă vârsta permite).
ASPA informează că, din 2018, când programul de adopții a început să funcționeze la capacitate maximă, peste 10.800 de câini capturați pe străzile din București și-au găsit stăpâni.