marți, octombrie 3, 2023

Alerta cu bombă la stația de metrou Victoriei a fost falsă

Din OrasAlerta cu bombă la stația de metrou Victoriei a fost falsă

Polițiștii au intervenit, marți, la stația de metrou Piața Victoriei din Capitală, după ce o persoană a anunțat că acolo a fost amplasat un dispozitiv exploziv. Ulterior, autoritățile au transmis că în urma verificărilor s-a constatat că alerta a fost una falsă.

UPDATE ora 13.27: Metrorex a transmis într-un comunicat de presă că trenurile de metrou circulă normal.

„Dispeceratul Metrorex a fost avizat de către reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne despre o posibilă amenințare cu bombă în zona stației de metrou Victoriei. Echipele specializate din cadrul Poliției s-au deplasat la fața locului. La acest moment circulația trenurilor de metrou se desfășoară conform graficului”, au transmis reprezentanții Metrorex.

UPDATE ora 12.47: Poliția Capitalei a transmis că în urma verificărilor s-a constatat că alerta a fost una falsă. Acum polițiștii îl caută pe cel care a sunat la 112. Autorul apelului riscă o amendă de 3.000 de lei, conform prevederilor OUG 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Apelul la 112 a venit în jurul orei 11.30. Din primele date este vorba de stația de metrou Victoriei, una dintre cele mai aglomerate stații.

„Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la o stație de metrou, din sectorul 1, a fost amplasat un dispozitiv exploziv”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei, marți, într-un comunicat de presă.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 3 și ai Brigăzii de Poliție pentru Transport Public pentru a lua primele măsuri.

În prezent trenurile nu mai circulă în stația de metrou. Oamenii nu mai sunt lăsați să coboare pe peron.

Vezi si alte articole...

Din Oras

Gazetadetimisoara.ro

Ziaristi.ro

Femeiadeastazi.ro