sâmbătă, decembrie 2, 2023

Alstom construieşte un depou în Bucureşti după ce a cumpărat parte din Atelierele Griviţa

EconomieAlstom construieşte un depou în Bucureşti după ce a cumpărat parte din Atelierele Griviţa

Alstom a anunţat luni că investeşte peste 50 de milioane de euro pentru construcţia unui depou în centrul Capitalei, pentru mentenanţa celor 37 de trenuri electrice de călători Coradia Stream achiziţionate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Investiţia totală este estimată la peste 50 de milioane de euro.

 

Aceste 37 de trenuri, aflate în prezent în producţie, sunt primele trenuri electrice de pasageri noi achiziţionate în România.

”Alstom, lider global în mobilitate inteligentă şi sustenabilă, investeşte peste 50 de milioane de euro pentru înfiinţarea unui depou de ultimă generaţie în Bucureşti, pentru mentenanţa noilor trenuri electrice de călători Coradia Stream. Pentru început, Alstom a contractat achiziţionarea a 30.000 de metri pătraţi care includ mai multe clădiri pe Calea Grivitei din centrul Bucureştiului, cu acces direct la magistrala feroviară. Tranzacţia a fost încheiată cu Atelierele Griviţa, companie din Bucureşti specializată în reparaţii de material rulant. Proiectul va include lucrări semnificative de modernizare a facilităţilor existente şi construirea altora noi pentru crearea unui depou modern şi complet echipat pentru mentenanţa celor 37 de trenuri de pasageri Coradia Stream achiziţionate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF)”, anunţă Alstom.

Faza iniţială a investiţiei – un depou echipat pentru operaţiuni de testare şi mentenanţă – va fi gata la sfârşitul lunii ianuarie 2024, iar finalizarea completă este estimată în a doua jumătate a anului 2024. Noul depou va fi dotat cu utilaje şi tehnologie de ultimă generaţie, care sunt folosite în depouri moderne de mentenanţă a materialului rulant din Europa, inclusiv o instalaţie de diagnosticare digitală bazată pe cea mai avansată tehnologie, HealthHub – soluţia Alstom pentru mentenanţă predictivă, precum şi un strung subteran pentru reprofilarea roţilor.

„Această investiţie reflectă angajamentul pe termen lung al Alstom faţă de piaţa din România, unde furnizăm servicii de mentenanţă pentru flota de metrou din Bucureşti de aproape 20 de ani. Investiţia într-o nouă facilitate de mentenanţă pentru unităţi electrice multiple pentru ARF marchează o etapă semnificativă pentru noi şi va deschide un nou capitol al prezenţei noastre în România, mai ales că finalizarea investiţiei coincide cu cea de-a 30-a aniversare a Alstom în România,” a declarat Gabriel Stanciu, managing director Alstom pentru România, Bulgaria şi Moldova.

Alstom recrutează activ pentru noua unitate de mentenanţă, cel puţin 50 de noi angajaţi urmând să se alăture companiei pentru acest proiect, după care vor parcurge o etapă de instruire specializată.

În martie 2022, Alstom şi Autoritatea Română pentru Reformă Feroviară (ARF) au semnat un contract pentru livrarea a 20 de trenuri interregionale Coradia Stream şi servicii de mentenanţă asociate pe 15 ani. În septembrie 2022 a fost semnat un act adiţional la contractul iniţial pentru livrarea a încă 17 trenuri interregionale Coradia Stream şi servicii de mentenanţă asociate pe 15 ani.

Vezi și Primul tren din lume pe bază de hidrogen. Cum funcționează – VIDEO

Alstom este lider global în servicii de mentenanţă feroviară, cu peste 16.000 de angajaţi în 250 de unităţi de mentenanţă în 40 de ţări. Peste 35.500 de vehicule sunt deservite de contracte de întreţinere a materialului rulant, dintre care aproximativ 50 de contracte au o durată de 20 de ani sau mai mult. În România, Alstom asigură neîntrerupt mentenanţa flotei metroului din Bucureşti din anul 2004.

Alstom produce trenuri de mare viteză, metrouri, vehicule tip monorail, tramvaie, până la sisteme la cheie, servicii, infrastructură, semnalizări şi mobilitate digitală. Compania este prezentă în 63 de ţări şi având peste 80.000 de angajaţi din 175 de ţări. Listată în Franţa, compania a înregistrat venituri de 16,5 miliarde de euro pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2023.

Vezi si alte articole...