B.S.D Crown, cunoscută anterior sub numele de Emblaze, acuză Amazon şi Twitch că i-au încălcat drepturile asupra unui brevet legat de ajustarea calităţii transmisiunii audio şi video live pe baza modificării disponibilităţii lăţimii de bandă.
Eblaze a dat în judecată anterior Apple şi Microsoft în SUA, pentru încălcarea brevetului.
Un juriu din California a decis în favoarea Apple în 2014, iar Emblaze şi Microsoft au fost de acord să renunţe la disputa lor în 2015.
Avocaţii BSD nu au răspuns imediat unei cereri de comentarii de vineri, iar un reprezentant al Amazon a refuzat să comenteze.
BSD a spus în plângere că Emblaze a fost fondată în 1994 şi a inovat tehnologia de streaming care acum ”alimentează majoritatea transmisiunilor live”.
BSD a spus că Amazon încalcă brevetul cu tehnologia sa de adaptare a calităţii video în transmisiunile sportive live, cum ar fi jocurile din National Football League, precum şi în fluxurile live Twitch.
Amazon a cumpărat Twitch, pentru 970 de milioane de dolari, în 2014. BSD a cerut instanţei o sumă neprecizată de despăgubiri băneşti.