Amenajarea albiei Dâmboviței, începută în vara anului 1985, a reprezentat una dintre cele mai ambițioase lucrări edilitare ale perioadei comuniste. Proiectul, desfășurat pe întreg parcursul de 10 km al râului prin București, făcea parte din planurile grandioase ale lui Nicolae Ceaușescu de modernizare a Capitalei și de transformare a Dâmboviței într-o arteră navigabilă, cu legătură directă la Dunăre.

La 12 iulie 1985 au început lucrările, iar pe 28 septembrie, la „Șantierul Național al Tineretului” de pe lacul Dâmbovița, a avut loc o deschidere festivă. La finalul lui 1988, proiectul era considerat cea mai amplă lucrare hidrotehnică a râului de la regularizarea acestuia din secolul al XIX-lea.

Râul Dâmbovița, o resursă vitală și parte a identității orașului

În trecut, Dâmbovița a fost sursa principală de apă pentru locuitorii Bucureștiului, folosită pentru morărit, spălătorii, tăbăcărie, agricultură și chiar pentru extragerea aurului din nisipurile sale aurifere. De-a lungul timpului, malurile râului au fost populate de mori și ateliere meșteșugărești, iar inundațiile erau frecvente, mai ales după ploi abundente.

Primele proiecte majore de regularizare au apărut în secolul al XIX-lea, sub domnia lui Carol I. Între 1880 și 1883, râul a fost adâncit, albia consolidată, iar meandrele și insulele urbane au fost eliminate. Regele Carol al II-lea a reluat ideea amenajării, iar în perioada interbelică au existat propuneri inclusiv pentru acoperirea râului și transformarea traseului în bulevard.

Proiectele comuniste: Canalul București–Dunăre și metroul

În 1952, în plin proces de reconstrucție socialistă, autoritățile au planificat extinderea râului pentru a permite navigația, crearea unui port și construirea canalului București–Dunăre. Proiectele nu au fost finalizate în perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar Nicolae Ceaușescu le-a reluat în anii ’80.

În 1985, Comitetul Politic Executiv al PCR a aprobat reamenajarea Dâmboviței, proiect integrat în planul Centrului Civic și al Casei Republicii. Printre obiective se numărau:

igienizarea albiei și controlul debitului apei;

amenajarea lacurilor de acumulare de la Ciurel și Văcărești;

navigabilitatea râului și legătura cu Dunărea prin Argeș;

protecția orașului împotriva inundațiilor.

Costuri uriașe și modificări urbanistice

Citește și