joi, decembrie 5, 2024

Ameninţată de o erupţie vulcanică, Islanda construieşte un zid pentru a-şi proteja centrala electrică geotermală

EconomieAmeninţată de o erupţie vulcanică, Islanda construieşte un zid pentru a-şi proteja centrala electrică geotermală

Oficialii speră să protejeze centrala Svartsengi, în timp ce oamenii de ştiinţă avertizează că o erupţie vulcanică ar putea fi iminentă. Aproape 800 de cutremure au fost înregistrate în peninsula Reykjanes, în apropiere de capitala Reykjavik.

Un dig mare este în curs de construcţie pentru a devia eventualele fluxuri de lavă din jurul uzinei. Operatorul centralei, HS Orka, a confirmat pentru BBC că la faţa locului sunt puse în aplicare măsuri de apărare. Echipamente şi materiale care ar putea încăpea în 20.000 de camioane au fost mutate la centrală, a declarat ministrul justiţiei din ţară, Gudrun Hafsteinsdottir, pentru postul public de televiziune RUV.

Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că centrala furnizează energie electrică pentru întreaga ţară, dar că aprovizionarea capitalei nu va fi afectată de o întrerupere.

Activitatea seismică a crescut în peninsula Reykjanes în weekend şi în ciuda unei scăderi a activităţii luni, Institutul meteorologic islandez a declarat că probabilitatea unei erupţii rămâne ridicată. „O activitate seismică mai mică precede de obicei o erupţie”, a declarat pentru Reuters Rikke Pedersen, şefa Centrului Vulcanologic Nordic din Reykjavik. „Nu ar trebui niciodată să fie luat drept un semn că o erupţie nu se va mai produce”, a adăugat ea.

Sâmbătă, mii de oameni au fost evacuaţi din oraşul pescăresc Grindavik, aflat în apropiere. Marţi, echipa BBC a fost autorizată să intre în oraş pentru foarte scurt timp, în timp ce autorităţile au preluat grupuri mici de locuitori sub escortă pentru a le permite să-şi recupereze rapid din bunuri. Cu toate acestea, reporterii BBC au fost sfătuiţi să plece imediat, un oficial guvernamental anunţând ulterior că în zonă a fost detectat dioxid de sulf.

Acest lucru a dus la temeri că ar putea exista o „breşă” apărută undeva în pământ, cu magmă care s-ar putea apropia de suprafaţă.

În Grindavik, crăpături lungi traversează centrul oraşului, lăsând bulevardul principal impracticabil, în timp ce din pământ putea fi văzut ridicându-se abur.

Unele dintre case aveau încă luminile aprinse, marţi, dar oraşul era pustiu, în afară de o maşină şi de câţiva localnici care se aflau acolo pentru a-şi strânge cele mai importante lucruri înainte ca Grindavik să fie din nou declarat zonă interzisă.

Majoritatea animalelor de companie şi a animalelor de fermă au fost salvate din Grindavik până luni seară, potrivit organizaţiei caritabile Dyrfinna.

 

Vezi si alte articole...