sâmbătă, aprilie 1, 2023

Amenzi de peste 7 milioane de lei, date de Protecţia Consumatorilor după controale în supermarketurile Lidl din toată ţara/ Au fost găsite la vânzare fructe şi legume cu mucegai, produse alimentare expirate sau cu ambalaj deteriorat, mizerie – FOTO

EconomieAmenzi de peste 7 milioane de lei, date de Protecţia Consumatorilor după controale în supermarketurile Lidl din toată ţara/ Au fost găsite la vânzare fructe şi legume cu mucegai,...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor anunţă, vineri, că, de la începutul anului, a făcut – în cadrul unei tematici de control care prevede supravegherea modului în care marile lanţuri de retail, care activează în România, respectă legislaţia în domeniu – 307 acţiuni de verificare a supermarketurilor Lidl, la nivel naţional.

În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au dat 481 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 7,3 milioane de lei, 133 de avertismente. Totodată, ei au decis oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 125.000 de lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul a 38 de unităţi situate în judeţele: Arad, Prahova, Caraş-Severin, Hunedoara, Neamţ, Iaşi, Constanţa, Olt, Dolj, Braşov, Alba, Mureş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

FOTO: ANPC

De asemenea, comisarii au formulat propunerea încetării practicilor comerciale incorecte, în cazul a 66 de unităţi, şi au decis închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru un magazin din municipiul Bacău.

”Nu ştiu cum funcţionează această reţea în celelalte ţări. Speram ca măcar în România să fie un exemplu pentru toţi ceilalţi, dar mai ales pentru noi. De asemenea nu ştiu dacă, în ţara de origine a acestui operator economic, se mănâncă legume şi fructe mucegăite sau preţurile de la raft nu se potrivesc cu cele de la casă. Mă întreb şi dacă, după venirea unei autorităţi în control şi aplicarea unor sancţiuni, lucrurile sunt tratate cu aceeaşi superficialitate şi dezinteres. Noi ne luaserăm pixuri să învăţăm ce trebuie să facem, dar a trebuit să scriem cu ele în procese verbale de sancţiune”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

FOTO: ANPC

Printre abateri de la legislaţie constatate se numără comercializarea unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită, depozitare a unor produse de panificaţie neambalate, în lazi cu praf şi impurităţi, folosirea unor vitrine sau lăzi frigorifice fără grafice de monitorizare a temperaturii, deteriorate sau neigienizate, cu gheaţă în exces, depuneri de praf, mâzgă, resturi alimentare şi de ambalaj, lovite, cu rugină, chedere rupte, utilizarea unor rafturi de expunere şi a unor tăvi deteriorate sau neigienizate, folosirea unor cuptoare neigienizate, comercializarea unor produse fără a avea eticheta cu elemente de identificare privind lotul şi data limită de consum, comercializarea unor produse alimentare cu ambalaje depreciate, devidate, cu lovituri mecanice, comercializarea unor fructe/legume ca fiind calitatea I când, în realitate, prezentau lovituri mecanice, mucegai şi zone încolţite, lipsa de la raft a preţurilor produselor, nerespectarea regimului promoţiilor (lipsa de la raft a produsului de referinţă, în cazul comercializării produselor, în sistem multipack, nespecificarea perioadei în care se desfăşura promoţia etc.), neconcordanţe între preţul produselor de la raft şi cel de la casa de marcat, existenţa unor condiţii de depozitare necorespunzătoare, cu curăţenie deficitară, lipsa menţionării factorilor alergeni de pe etichetele produse în magazine, lipsa menţionării ţării de provenienţă a unora dintre produse, nerespectarea temperaturii de depozitare indicate de producător, comercializarea unor produse electrice cu certificate de garanţie incomplete, lipsa declaraţiilor de conformitate în cazul unor produse electrocasnice comercializate sau netraducerea acestora în limba română, lipsa traducerii în limba română pe etichetele unora dintre produse, lipsa menţionării pe etichetă a termenului de valabilitate al produsului, comercializarea unor produse cu fibre textile cu risc de inhalare pentru copiii aflaţi în limita de vârstă indicate de producători.

Vezi si alte articole...

Din Oras

Gazetadetimisoara.ro

Ziaristi.ro

Femeiadeastazi.ro