Pe trotuarul de pe Șoseaua Alexandriei din Sectorul 5 au fost plantați noi copaci, informează Direcția Amenajare și Întreținere Domeniul Public Sector 5. Cetățenii sunt îndemnați să păstreze curățenia și să nu arunce gunoaie în apropierea arborilor. Această acțiune extinsă de plantare face parte dintr-un proiect ambițios de îmbunătățire a mediului urban, conform Direcției Amenajare și Întreținere Domeniul Public S5.
„Anunț pentru Cetățenii Sectorului 5 🌳
Direcția Amenajare și Întreținere Domeniul Public are plăcerea de a anunța că, în cadrul unui proiect ambițios de îmbunătățire a mediului urban, s-a desfășurat o amplă acțiune de plantare a arborilor pe aliniamentul din Șoseaua Alexandriei”, a transmis Direcția din cadrul Primăriei Sectorului 5, joi, 28 octombrie, într-o postare pe pagina de Facebook.
Acțiunea de plantare a copacilor pe trotuarul de pe Șoseaua Alexandriei a avut ca scop transformarea zonei „într-un spațiu mai verde și mai plăcut pentru toți cetățenii”. Iată care sunt beneficiile plantării copacilor:
Îmbunătățirea calității aerului: Copacii au un rol esențial în filtrarea poluanților din atmosferă și în producerea de oxigen, contribuind astfel la sănătatea oamenilor.
Crearea de spații verzi: Plantarea arborilor nu doar că „înfrumusețează peisajul urban, dar oferă și locuri de umbră și relaxare pentru cetățeni, făcând Sectorul 5 mai plăcut și mai prietenos”, conform sursei citate.
Direcția din cadrul PS5 va monitoriza și întreține arborii plantați, pentru a se asigura că aceștia se dezvoltă corespunzător.
Bucureștenii din Sectorul 5 sunt sfătuiți să mențină curățenia în zonă.
Vă mulțumim pentru sprijinul dumneavoastră și pentru angajamentul față de un Sector 5 mai verde și mai sustenabil!”