AnimaWings, companie aeriană 100% românească, continuă extinderea rețelei sale de rute regulate și inaugurează oficial zborurile directe către Atena, Grecia, din Timișoara și Cluj-Napoca.

Ruta Timișoara-Atena este operată cu două frecvențe săptămânale, în zilele de joi și duminică, cu orar de dimineață. Durata medie a zborului este de aproximativ 1 oră și 55 de minute pe sens.

Ruta Cluj Napoca – Atena este operată tot cu două frecvențe săptămânale, în zilele de joi și duminică, cu orar în prima parte a zilei. Durata medie a zborului este de aproximativ 2 ore pe sens.

Alte curse directe din Cluj-Napoca către Grecia vor debuta în iunie, pentru perioada sezonului de vară. Cluj-Salonic, din 2 iunie, cu 2 zboruri directe pe săptămână, urmat de Cluj-Zakynthos, din 5 iunie, o cursă săptămânală.