ANM. Prima zi de şcoală începe cu vreme bună, deși azi dimineață s-au înregistrat și minime de 0 grade în centrul țării. De marţi însă, vremea se schimbă, astfel că meteorologii anunţă o răcire a vremii şi precipitaţii.
ANM anunță că azi în prima zi de școală va o zi frumoasă în cea mai mare parte a țării, cu valori de temperaturi peste datele specifice perioadei din calendar.
Vorbim de valori de până la 32°C, în special în partea de vest-sud a țării, inclusiv în Capitală, unde va fi o maximă de 30°C.
Însă, începând din orele serii, este posibil să vorbim de apariția precipitațiilor cu precădere în jumătatea vestică a țării, după care aria ploilor să fie în extindere și în același timp să vorbim și de cantități însemnate.
ANM temperaturile cu 10 grade. Diferențe foarte mari de la o zi la alta
Vorbim de 20-30 l/m² la nivel local și intensificări ale vântului care vor putea depăși viteze la rafală de 55-75 km/h.
Marți va fi o vreme în răcorire, exceptând partea de sud-est și est a țării, acolo unde temperaturile vor mai atinge valori de până la 29°, în timp ce în restul țării vor fi cel mult 19-24°.
Practic, până la finalul săptămânii este posibil să consemnăm aceste alternanțe cu mici variații de la o zi la alta, zile în care să vorbim de 29-30°, zile în care temperaturile să nu depășească cel mult 20-21°.
Răcorirea cea mai semnificativă se va resimți însă de la sfârșitul săptămânii viitoare, când maximele nu vor mai depăși 19-21° și precipitațiile vor fi prezente în cea mai mare parte a țării, local cu valori însemnate.