miercuri, aprilie 24, 2024

Anul 2023 aduce noi proiecte pentru infrastructura rutieră. Care sunt lucrările din București și împrejurimi care ar trebui să fie finalizate?

Din OrasAnul 2023 aduce noi proiecte pentru infrastructura rutieră. Care sunt lucrările din București și împrejurimi care ar trebui să fie finalizate?

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor declară că, în 2023, românii vor avea parte de câteva lucruri noi în infrastructura rutieră.

Totodată, până la finalul acestui an, ar trebui să fie puși în circulație cel puțin 126 de kilometri de drum, printre care două pasaje rutiere din București și trei tronsoane din Autostrada București A0.

Anul acesta, România va depăși pragul de 1.000 de kilometri de autostradă pusi în circulație, spune Irinel Ionel Scrioșteanu. În prezent, țara noastră are 994 de kilometri de drumuri de mare viteză.

„Știu că a durat mult, mult prea mult, dar trendul ascendent din ultimii 3 ani în ceea ce privește investițiile în infrastructura rutieră, ne permite să spunem că vom atinge borna de 2000 km până în anul 2030”, afirmă secretarul de stat în Ministerul Transporturilor pe Facebook.

Au apărut vești despre Autostrada Ploiești-Pașcani A7 (Autostrada Moldova): Toți cei circa 320 de kilometri vor fi în lucru până în această primăvară.

Mai precis, numai aici vor fi deschise 13 șantiere. 1.000 de kilometri cu contract de lucru. La sfârșitul anului 2023, în țara noastră, se va depăși și limita de 1.000 de kilometri de drumuri de mare viteză cu contract de realizare lucrări.

„Pe lângă cei 554km drum de mare viteză contractați pentru execuție până acum, anul acesta vom mai semna contracte de execuție pentru încă aproximativ 680 km (405 sunt deja in licitație)”, susține Irinel Ionel Scrioșteanu.

Începe construirea primului tronson de autostradă în zona montană. Proiectul include și construirea unui tunel de autostradă cu o lungime de 1,3 kilometri: Lotul 4 Țigveni – Curtea de Argeș al Autostrăzii Sibiu-Pitești.

„Autostrada Sibiu-Pitești este cel mai important proiect de infrastructură rutieră și, totodată, cu cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați”, afirmă sursa citată.

În 2023, în întreaga țară, vor fi deschise peste 50 de șantiere pentru a se executa proiectele majore de infrastructură rutieră. Cel puțin 126 de km ar trebui să fie puse în circulație.

Proiectele care ar trebui terminate sunt:

  • Autostrada Bucureștiului A0 – Lot 1 Sud: 16,93 km
  • Autostrada Bucureștiului A0 – Lot 2 Sud: 16,32 km
  • Autostrada Bucureștiului A0 – Lot 2 Nord: 19 km
  • Autostrada Transilvaniei A3 Nușfaĺău-Suplacu de Barcău: 13,55 km
  • Autostrada Transilvaniei A3 Chețani-Câmpia Turzii: 15,69 km
  • Legătură Centura Oradea cu Autostrada A3 (Biharia): 12,46 km
  • DX12 Craiova-Piteşti Tronson 3: 31,75 km
  • Pasajul rutier Berceni
  • Pasajul rutier Olteniței – Popești-Leordeni
  • Pasajul denivelat superior DN 21 – Drajna
  • Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila și drumurile de legătură

Vezi si alte articole...