Ceea ce se face în România sau se dorește este construirea unui fel de hub de antrenament pentru piloții de avioane F-16, deoarece e mai ieftin să-i trimiți într-un loc în care au parte de tot pachetul de antrenament, decât să-i trimiți în mai multe țări.
România încearcă să facă asta înainte de război. Planul României de a găzdui acest hub de antrenament pentru avioane de luptă, F-16 în cazul ăsta, se poate realiza cumva cu ocazia războiului sau facilitat de contextul războiului. Unul din multele exemple din care rezultă că România, știu că nu e un cuvânt foarte frumos, dar asta e realitatea, are de câștigat de pe urma acestui context. E foarte important să subliniem asta, că noi nu facem sacrificii nesfârșite pentru ucraineni, deoarece și România efectiv profită de pe urma acestei situații.
Nu ar fi asta o oportunitate, de exemplu, să scăpăm de F-16 și să cumpărăm F-35?
Nu, eu sunt de părere că ar trebui să cumpărăm mai multe F-16 și să mai ne mai gândim și să mai amânăm cu F-35.
Pentru că rămâne aceeași chestiune cu „kill switch-ul” (sistemul prin care SUA poate limita folosirea avioanelor-nr). Dacă Statele Unite nu ne dau voie sau nu sunt de acord să folosim aceste avioane cu o tehnologie extrem de sensibilă într-o posibilă confruntare militară cu Rusia? Această chestiune ar putea fi importantă indiferent de cine este președintele Statelor Unite, pentru că e vorba de un posibil transfer de tehnologie involuntar extrem de important.
Doar Statele Unite au un avion de această generație gata de luptă. Plus că există un risc foarte mare ca aceste avioane extrem de costisitoare, să fie distruse de către inamic în cazul acesta Rusia. F-16 sunt mult mai vechi și deci sunt mult mai autonome din punct de vedere al conectivității, ca să spun așa. Dacă ți se strică unul sau dacă este atacat vreunul, este mult mai convenabil strategic să deținem mai multe avioane F 16.
De aceea e foarte importantă donația din partea Olandei, chiar dacă sunt avioane destinate antrenamentului, acestea intră în flota română, care acum se extinde la peste 70 de avioane de luptă. Eu aș extinde-o și mai mult. Pot să cumpăr mai multe avioane F-16 pentru un avion F-35. Deci are foarte mult sens să-mi extind flota din banii ăștia. Mai ales că România are un buget limitat, deci trebuie să obținem cât mai mult din fiecare leu cheltuit.
Ce ar putea, în acest context, România să doneze Ucrainei?
Acum, de fapt, conflictul din Ucraina a ajuns din punct de vedere al tehnologiei într-un punct în care ei nu mai au ce să mai facă cu vechiturile noastre sovietice din anii 70, pentru că le-au epuizat pe ale lor, iar rușii s-au adaptat.
Acum, noi ar trebui să cumpărăm drone de la ucraineni. Mie mi se pare că noi ar trebuie să cumpărăm drone ieftine, mici în loc să ne uităm la avioane și la corvete. Este fenomenal că încă nu am făcut investiții în drone, să asigurăm un „zid” de drone, care să oprească dronele rusești care ne violează spațiul aerian o dată la câteva zile.
Ar fi mult mai puțin costisitor și mult mai strategic. Iar dronele dezvoltate de vecinii noștri ucraineni sunt la ora asta probabil printre cele mai bune la un preț convenabil. Deci noi ar trebui să cumpărăm de la ei drone și, mult mai mai mult de atât, să colaborăm cu ei.
În niște studii recente s-a făcut un top al orașelor europene în care există investiții în inovație și tehnologie substanțiale, hub-uri să spunem așa, care sunt extrem de importante pentru componente sau pentru echipamente cu utilizare duală sau cu utilizarea doar militară. În topul celor 30 de orașe europene, hub-uri europene, unul singur este din Europa Centrală și de Est, dincolo de fosta cortină de fier: este vorba Kiev. Nu e Varșovia, Budapesta sau undeva în țările baltice. Deci noi ar trebui să ne uităm, dacă am fi inteligenți și am planifica strategic, înspre Ucraina, să le facem oferte pentru a lucra pe proiecte comune cu ei în care noi avem un aport semnificativ, că și noi avem niște resurse umane incredibile. Putem profita învățând de la ei tehnologie și know-how.
Drone, un submarin și avioane F 16
Revenind la România, spre ce ar trebui să ne uităm când facem lista de achiziții?
Declarația comună a fost clară, din cei 5% pentru apărare, 3,5% sunt pentru hardware, sunt pentru echipamente militare, strict de utilizare militară. Restul de 1,5 pot fi investiți în elemente adiacente, precum tehnologie cibernetică.
3,5% nu e extraordinar de mult, să nu uităm că polonezii literalmente se apropie de 5%. Deci, contextul este unul favorabil pentru achiziții. Dincolo de asta, România trebuie să-și facă în primul rând publică lista de achiziții și să o adapteze la realitatea din 2025.
De exemplu, dacă vorbim despre scandalul cu corvetele. Ucraina ne-a arătat în ultimii trei ani că a avea nave de suprafață în Marea Neagră nu este cea mai bună idee. Deci, dacă România vrea să-și afunde o mare parte din buget pe niște corvete care pot fi bombardate foarte ușor de către ruși într-un spațiu maritim închis, poate nu este cea mai bună idee. Poate ar trebui să ne adaptăm realităților din 2025 și ar trebui să ne gândim la un submarin. Plus, cum spuneam înainte, drone și avioane F 16 cât mai multe.
România poate să-și mai cumpere sisteme de apărare antiaeriană și ar trebui să-și cumpere mai multe și, în acest context, nu este de neconceput să mai dăm câte un avion-două Ucrainei, să mai dă un sistem de apărare antiaeriană, pentru că ei nu le bagă în buzunar, le folosesc ca să țină departe, inclusiv de granițele României, atacurile, bombele și rachetele rusești.
Deci această prevedere nu va rezolva practic mare lucru din nevoia Ucrainei de echipamente militare…
Până una alta nu rezolvă nimic. E foarte bine că se creează această posibilitate, sau mă rog, sunt încurajați aliații să doneze iar valoarea va fi contabilizată la cheltuielile de apărare, care trebuie să ajungă la 5% din PIB.
Dincolo de asta nu sunt niciun fel de promisiuni.
Acum două lucruri trebuie menționate. În primul rând, NATO ca alianță, nici pe vremea lui Biden, nu a ajutat militar Ucraina. Aliații în grupul de lucru, coaliția de la Rammstein, stabilesc individual nivelul de ajutor și dacă doresc să ajute, ca dovadă că nu toate statele membre vreau ajuta și mă gândesc aici în special la Ungaria.
Al doilea element aici, care intervine în plus față de adevărul general valabil cu privire la NATO, este că există o diferență de nuanță substanțială prin urmare și acest subiect cu privire al ajutorului pentru Ucraina a fost unul sensibil la negocierile purtate în prealabilul summitului.
Faptul că Statele Unite, executivul Statelor Unite, a redirecționat 20.000 de rachete de apărare antiaeriană – care erau promise Ucrainei de către administrația Biden – către Orientul Mijlociu, nu ajută nici Ucraina, nici România, nici securitatea europeană. Faptul că până acum Statele Unite nu că nu mai vor să dea ajutor militar Ucrainei, care a fost oprit, dar până una alta refuză să vândă echipamente Ucrainei – nu este deloc favorabil securității transatlantice și europene.
Deci problema nu este la nivelul alianței în sine, problema este la nivelul statelor membre care, conform structurii alianței, au dreptul să decidă cum, cât și în ce condiții dau ajutor militar Ucrainei. Dar faptul că Statele Unite sunt liderul și că liderul este reticent cu privire la ajutorul pentru Ucraina, evident nu dă un ton bun pentru viitorul ajutorului.
Pe de altă parte, Statele Unite au dreptate să spună europenilor că ei trebuie să preia greul financiar pentru securitatea europeană. Deci este foarte bine că s-a negociat această încurajare prin contabilizarea ajutorului militar pentru Ucraina în bugetul apărării și urmează ca europenii să facă ce au promis și ce este în interesul lor național și european, continental, și anume să își consolideze securitatea europeană prin ajutorul către Ucraina, pentru ca Ucraina măcar să-i oprească pe ruși, dacă nu să-i dea înapoi.
Curierulnational.ro
Observatornews.ro
moneybuzz.ro