Avioanele de spionaj ale NATO s-au întors în România, vizând ținte în Crimeea. Putin ne amenință. Misiunile de recunoaștere ale NATO lângă Crimeea continuă, în ciuda unui avertisment din partea Moscovei cu privire la intensitatea zborurilor de spionaj ale SUA peste Marea Neagră.
Avioanele de spionaj ale NATO s-au întors în România, vizând ținte în Crimeea. Putin ne amenință.
Analiștii militari ruși de la canalul Telegram/Rybar au calculat traseul unui avion de spionaj britanic RC-135W la 24 iulie, notând că acesta a avut o misiune „clară” de a monitoriza ținte militare în Crimeea, ceea ar dovedi implicarea directă a NATO de partea Kievului în războiul din Ucraina.
Avioanele de spionaj ale NATO s-au întors în România, vizând ținte în Crimeea. Putin ne amenință
Traseul de zbor observat a fost de la Mahmudia – România la sud până la traversarea Varnei- Bulgaria și mai est până la Foros-Crimeea la o altitudine de 9200 m.
Coordonatele de referință corespund imaginilor zborului acestui RC-135W de la FlightRadar.
„Aeronava nu a zburat mai departe de Foros, fiind clar că sarcina era de a monitoriza Crimeea. Din această poziție era complet vizibilă și nu a existat o altfel de sarcină, de a zbura mai departe”, notează Telegram/Rybar.
Avioanele de spionaj ale NATO s-au întors în România, vizând ținte în Crimeea
Kremlinul a declarat în repetate rânduri că „orice reprezintă o amenințare pentru Rusia este o țintă legitimă”, iar misiunile de recunoaștere ale inamicului asupra viitoarelor ținte se înscriu în această categorie.
Bloggerii militari ruși nu înțeleg de ce Kremlinul nu ia măsurile necesare pentru a împiedica obținerea de date despre ținte, pentru a fi oferite armatei ucrainene.
Pe de altă parte, scrie Newsweek, nu este chiar ușor să contracarezi misiunile unor avioane de recunoaștere de ultimă tehnologie, însoțite de avioane de luptă.
Un RC-135W Rivet Joint al Forțelor Aeriene Regale Britanice, o aeronavă care colectează informații electronice, a efectuat o ieșire de două ore în largul coastei României, la aproximativ 150 de mile vest de garnizoana rusă a Flotei Mării Negre din Sevastopol, potrivit semnalelor GPS capturate de Flightradar24.
Crimeea, anexată de forțele ruse în urmă cu un deceniu, a fost ținta unor lovituri repetate cu rachete ucrainene.
Luna trecută, Moscova a acuzat Washingtonul c furnizează Kievului coordonate precise pentru loviturile sale.
Datele de urmărire a zborului de la Marea Neagră au arătat că avionul de supraveghere britanic „clarifica” zona pentru un avion american de patrulare maritimă P-8A Poseidon, aflat în același perimetru.
Vânătorul de submarine al Marinei SUA, care operează din Stația Aeriană Navală Sigonella din Sicilia, în sudul Italiei, a rămas mai degrabă în interiorul granițelor României decât peste Marea Neagră, potrivit Newsweek.
Datele de zbor open-source au pus același Rivet Joint lângă orașul-port românesc Constanța, și la 15 iulie, pentru o ieșire de recunoaștere de trei ore în Marea Neagră.
Senzorii sofisticați de pe Rivet Joint „„absorb” emisiile electronice de la comunicații, radar și alte sisteme”, fiind foarte eficient în misiuni de recunoaștere.
U.S. Air Force, care are 17 astfel de aeronave în inventarul său, spune că platforma oferă „capacități de colectare, analiză și diseminare a informațiilor la fața locului aproape în timp real”.
Cele trei Rivet Joint ale Marii Britanii operează din RAF Waddington din Lincolnshire, pe coasta de est a țării și au sprijinit misiunile NATO pe flancul de sud-est al alianței de la începutul războiului Rusia-Ucraina, unul fiind implicat într-un „accident” cu aeronave de luptă rusești în 2022.
Întoarcerea lor în Marea Neagră luna aceasta pentru informații, supraveghere și recunoaștere ținte (ISTAR) vine după cel puțin cinci misiuni similare în iunie.
La 28 iunie, un RC-135V al Forțelor Aeriene ale SUA de la RAF Mildenhall din sud-estul Angliei a scanat Marea Neagră din interiorul granițelor României, potrivit Flightradar24.
Misiunile ISTAR din Marea Neagră au fost legate de loviturile asupra activelor rusești din apropiere de către forțelor armate ale Ucrainei.
În aceeași zi cu zborul american Rivet Joint în zonă, Ministerul Apărării al Rusiei a observat o „intensitate crescută” a zborurilor americane cu drone de supraveghere, despre care a spus că au fost folosite pentru „strângerea informațiilor și țintirea pentru armele de precizie furnizate armatei ucrainene de către Vest”.
Rusia consideră că misiunile de recunoaștere ale avioanelor NATO demonstrează o „implicare directă”
„Demonstrează o implicare crescută a SUA și a altor țări NATO în conflictul din Ucraina de partea regimului de la Kiev”, potrivit ministerului, care a avertizat că această „activitate” crește probabilitatea unor „incidente în spațiul aerian” cu implicarea de aeronave rusești.
„Țările NATO vor fi responsabile pentru acest lucru”, a declarat ministerul.
De obicei, Departamentul de Apărare al SUA refuză să comenteze anumite operațiuni, dar Pentagonul a declarat că forțele americane vor continua să opereze oriunde permite legea internațională.
Un avion Boeing RC-135W al Forțelor Aeriene Regale care a operat miercurea trecută deasupra Mării Negre s-a jucat de-a pisica și șoarecele cu forțele ruse timp de aproape patru ore, în timp ce sondau apărarea aeriană rusească din Peninsula Crimeea.
La un moment dat și-a oprit transponderele, dispărând efectiv de pe radarele civile timp de mai bine de o oră, în larg de marea bază rusă din Sevastopol.
Misiunea s-a încheiat abia după ce un avion de luptă rus Sukhoi-27 (NATO: Flanker) a ajuns din urmă aeronava britanică împreună cu cele două escorte de vânătoare ale sale în spațiul aerian internațional.
Două avioane RAF Typhoon Eurofighters lansate de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, o bază aeriană a NATO din apropierea orașului-port Constanța din România, au însoțit avionul Rivet Joint, zburând aproape, la 50 de kilometri distanță, după cum au arătat datele de zbor.
În același timp în care Rivet Joint se îndepărta de coasta României, spațiul aerian de obicei puțin utilizat era folosit și de un avion de patrulare maritimă Poseidon al Marinei SUA, trei elicoptere aeriene civile românești de tip „căutare și salvare” și un avion civil Airbus 321 zburând „puțin ciudat, în cercuri strânse fără o destinație clară aparentă”, potrivit Kyiv Post.
Orice încercare de a urmări avionul de recunoaștere al Marii Britanii însoțit de alte trei avioane în timp ce se îndrepta spre mare a fost dificilă pentru operatorii ruși de radare de apărare aeriană.
Kyiv Post a concluzionat că nu există suficiente dovezi pentru a confirma dacă toate acele avioane au fost în mod intenționat în același spațiu aerian în același timp sau a fost doar o coincidență.
Aproximativ la jumătatea zborului de nouă ore al Rivet Joint, aeronava britanică a adoptat o altă tactică de înșelăciune când a dispărut de pe radarele civile la un punct situat la aproximativ 150 de kilometri sud-est de Crimeea.
90 de minute mai târziu, RC-135 a reapărut pe radarul civil, când se afla la mai mult de 120 de kilometri nord de poziția de unde a dispărut.
Se pare că avionul spion și escortele sale au zburat paralel pe toată lungimea coastei de vest a Crimeei, zonă unde se află cele mai sensibile instalații de apărare aeriană din Rusia.
După ce au reapărut pe radar, cele trei avioane britanice au virat spre vest și s-au îndreptat spre casă, apărând lângă Constanța, 30 de minute mai târziu Rivet Joint a eliberat spațiul aerian românesc în drum spre Marea Britanie, iar la ora 14:15, Poseidon era deasupra Bulgariei, îndreptându-se spre Sicilia. Cele trei elicoptere românești dispăruseră și ele, scrie Kyiv Post.
România, amenințată cu „surprize”
Bloggerul militar rus, fost pilot, Fighterbomber, a îndemnat Kremlinul să facă ceva în privința zborurilor de recunoaștere ale NATO în apropierea Crimeei.
El a susținut că datele de țintire colectate de avioanele spion NATO sunt predate Kievului, adică de fiecare dată când un RC-135 sau o altă aeronavă de supraveghere efectuează o ieșire în apropierea Crimeei, în 24-72 de ore, rachetele sau dronele ucrainene cu rază lungă de acțiune lovesc aeronave rusești, baterii de rachete sau radare undeva în peninsulă.
Și toate acestea în „ajunul” sosirii în Ucraina a avioanelor F-16.
Toate aceste atacuri asupra sistemelor radar și antiaeriene ale Rusiei sunt legate de iminenta sosire în Ucraina sau „oriunde în apropiere” a avioanelor americane F-16, susțin militarii ruși.
Iar Kremlinul a amenințat România cu „surprize” pentru ajutorul dat cu transferul avioanelor de luptă occidentale către Kiev.