vineri, decembrie 1, 2023

Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaţiunilor în numerar

EconomieBăncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaţiunilor în numerar

Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaţiunilor în numerar în contextul intrării în vigoare a legii care aduce modificări asupra plafoanelor de plăţi şi încasări cu numerar, informează Asociaţia Română a Băncilor. Anunțul vine după ce bancherii României s-au întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu.

 

„Asociaţia Română a Băncilor a informat Guvernul, în cadrul întâlnirii de ieri, 6 noiembrie 2023, că băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaţiunilor în numerar în contextul intrării în vigoare a legii care aduce modificări asupra plafoanelor de plăţi şi încasări cu numerar. Sistemul bancar susţine creşterea incluziunii financiare în România, care în prezent este cea mai redusă în rândul statelor Uniunii Europene, de doar 69%”, se arată într-un comunicat al ARB.

Potrivit sursei citate, politica comercială a băncilor face obiectul analizei fiecărei instituţii de credit şi, în conformitate cu statutul său, Asociaţia Română a Băncilor nu intervine în niciun fel în modalitatea în care băncile decid şi aplică politica privind nivelul comisioanelor.

Astfel, ARB subliniază că băncile înţeleg preocupările unei părţi din populaţie şi companii cu privire la criteriile stabilite prin legea adoptată de autorităţi şi vin în întâmpinarea clienţilor cu produse şi servicii.

„Depunerea de numerar în conturile proprii este, în general, gratuită, în special la multifuncţionale. Plăţile cu cardul la POS sunt fără comisioane pentru plătitori, la fel ca şi plăţile cu numerar în conturile prestatorilor prin intermediul multifuncţionalelor (MFM). Sistemul bancar a investit în tehnologie şi inovaţie, oferta de produse şi servicii online cunoscând o creştere semnificativă de la debutul pandemiei, din perspectiva eficienţei şi accesibilităţii. Asociaţia Română a Băncilor înţelege dezideratul autorităţilor europene privind creşterea încasărilor prin metode electronice de plată pentru a reduce evaziunea fiscală”, precizează sursa citată.

Organizaţia citează datele cuprinse în cercetarea de piaţă „Sistemul bancar în percepţia românilor: creditarea şi incluziunea financiară a românilor”, realizată în anul 2022 de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), care arată că în tranzacţiile pe care le realizează în mod obişnuit, 4% dintre români utilizează numai cardul, 26% mai mult cardul, 34% numerarul şi cardul în egală măsură, 23% mai mult numerar şi 13% numai numerar. Comparativ cu perioada de dinainte de pandemie, 37% dintre respondenţi consideră că folosesc mai mult cardul ca înainte, 49% că nu s-a schimbat nimic şi 14% declară că folosesc mai mult numerar decât înainte.

Vezi și Cash-ul facilitează evaziunea declară Bogdan Chiriţoiu

Aproximativ 46% dintre românii utilizatori de servicii bancare efectuează plăţi prin Internet/ Mobile banking, în creştere cu 70% comparativ cu ponderea românilor care realizau plăţile de această manieră în decembrie 2020, de 27%.

„Sistemul bancar a demonstrat că este parte din soluţie, asigurând finanţare în ritm susţinut şi pe baze sustenabile, economisire la dobânzi competitive în raport cu alte state şi alte produse şi servicii digitale. Industria bancară din România asigură un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România”, menţionează documentul remis de ARB.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat marţi că în prima şedinţă de Guvern va revizui propunerile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor legate de cash, în urma discuţiilor cu micii întreprinzători, cu oamenii simpli, cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii sistemului bancar.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, prim-ministrul a precizat că toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice, cu două excepţii: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

„Am însă un mesaj pentru evazioniştii care au profitat de această discuţie din spaţiul public: Voi veni peste voi! Voi veni şi vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituţiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Aşa cum am început războiul cu cei care distrug vieţile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veţi scăpa”, a încheiat premierul.

Vezi și Ciolacu, despre limitarea plăților cash la 5.000 lei: „Doare. Nu-și mai pot cheltui şpaga”

Potrivit pachetului de măsuri fiscal-bugetare asumat de Guvern în Parlament, din noiembrie vor fi reduse plăţile cash la companii şi persoane fizice. Plăţile către persoanele juridice se pot face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană. În ceea ce priveşte încasările şi plăţile între o persoană juridică şi o persoană fizică, plafonul zilnic este de 5.000 lei către/de la o persoană, iar sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei, la finalul unei zile. Încasările şi plăţile cash între două persoane fizice se pot face în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei.

Vezi si alte articole...