Polițiștii au reținut bărbatul suspectat că a aruncat benzină și a provocat un incendiu la Palatul Parlamentului. Astăzi, acesta va fi prezentat magistraților cu propunerea legală.
Individul ar fi aruncat cu benzină și ar fi provocat incendiul la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaților, în Sala Constantin Brâncuși. După aproape zece ore de căutări, polițiștii au reușit să-l prindă.
Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), suspectul va fi prezentat magistraților astăzi. Conform hotnews.ro, polițiștii l-au identificat și reținut pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, organizând filtre în tot orașul pentru localizarea acestuia.
Bărbatul a fost prins la Hotel Vitan, în Sectorul 3 al Capitalei, și a fost dus la Secția 17 pentru audieri. Surse judiciare indică faptul că are 58 de ani și este originar din Vaslui.
„În urma activităţilor desfăşurate de Poliţiştii Capitalei a fost depistat un bărbat, bănuit de comiterea faptei”, a declarat, marţi seară, Poliţia Capitalei.
Individul este suspectat că, marți, ar fi aruncat benzină la Palatul Parlamentului. După incident, autoritățile au publicat mai multe imagini cu chipul său, avertizând publicul să nu-l abordeze, deoarece ar putea fi periculos.
Polițiștii au precizat că fapta de care este acuzat constă în „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, comisă prin incendiere, explozie sau alte mijloace similare, care ar putea pune în pericol alte persoane sau bunuri.” Această infracțiune este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, potrivit sursei citate.
Din fericire, nu au existat victime, deși o angajată a suferit un atac de panică. Se pare că bărbatul a dorit doar să atragă atenția prin gestul său.