Bitcoin a scăzut marţi sub pragul de 90.000 de dolari pe unitate, fiind afectat de presiunea de vânzare de pe pieţele de acţiuni, în timp ce investitorii în criptomonede aşteaptă următorul catalizator al sectorului, transmite CNBC.
Preţul bitcoin era în scădere marţi, la ora transmiterii ştirii, cu 7%, situându-se la 86.915,13 dolari pe unitate, conform Coin Metrics. La un moment dat, a coborât până la 86.128,21 dolari, cel mai redus nivel din noiembrie.
Declinul de marţi plasează moneda digitală de referinţă la 20% sub maximul istoric atins în ziua inaugurării preşedintelui Donald Trump.
”Acţiunile au avut câteva sesiuni dificile în ultima săptămână, cu performanţe slabe ale principalelor titluri, pe măsură ce pieţele se confruntă cu incertitudini crescute sub noua administraţie. Această presiune s-a extins şi pe pieţele de criptomonede”, a declarat Steven Lubka, şeful diviziei de clienţi privaţi şi birouri de familie la Swan Bitcoin.
Indicele S&P 500 a încheiat luni o serie de trei zile de pierderi, nereuşind să se recupereze după vânzările masive de săptămâna trecută, determinate de îngrijorările legate de încetinirea economiei şi de inflaţia persistentă.
”În cele din urmă, lipsa catalizatorilor vizibili pe termen scurt şi presiunea din partea pieţelor de acţiuni creează un context propice pentru realizarea de profituri şi presiuni din partea poziţiilor short,” a adăugat Lubka.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

