marți, decembrie 3, 2024

Bogdan Popescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova, a fost numit director general la Tarom

EconomieBogdan Popescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova, a fost numit director general la Tarom

”Astăzi 16 octombrie 2023, Consiliul de Administraţie al Companiei Tarom a decis anumite schimbări în management-ul executiv, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activităţile de conducere şi coordonare ale companiei. Astfel, începând din data de 23 octombrie 2023, în urma îndeplinirii formalităţilor legale, funcţia de director general va fi preluată de Bogdan Popescu. Acesta este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, cât şi al programului EMBA Asebuss”, informează compania, într-un comunicat.

Potrivit Tarom, Popescu are o experienţă de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, METRO şi Microsoft. De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova SA.

”Pentru asigurarea atât a unei tranziţii eficiente, cât şi a continuităţii activităţii companiei, s-a decis totodată numirea actualului director general, Costin Iordache, în funcţia de director economic, cât şi numirea actualului director economic, Narcis Obeada, în funcţia de director comercial. Obiectivul principal al noii echipe de management rămâne finalizarea şi implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei şi transformarea ei într-o organizaţie profitabilă şi modernă”, se arată în comunicat.

Transportatorul aerian naţional Tarom estimează pierderi de 62,4 milioane lei în acest an şi venituri totale de 2 miliarde lei. Potrivit celui mai realist scenariu, anul 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile.

Veniturile totale pentru acest an au fost estimate în valoare de 2 miliarde de lei, mai mari decât preliminatul/realizatul anului 2022 cu 33,93%, respectiv cu suma de 508.835.630 lei.

 

 

Vezi si alte articole...