sâmbătă, octombrie 5, 2024

Boloş, despre deficitul bugetar pentru acest an: Bazele noului program se vor pune plecând de la deficitul pe anul trecut. România trebuie să dea asigurări că se află pe traiectoria corectă de reducere a deficitului

EconomieBoloş, despre deficitul bugetar pentru acest an: Bazele noului program se vor pune plecând de la deficitul pe anul trecut. România trebuie să dea asigurări că se află pe...

”Eu sunt moderat în ceea ce priveşte viitorul pentru implementarea proiectelor noastre de investiţii, pentru că contextul european este unul în care şi alte ţări sunt cu aceste probleme ce ţin de deficitul bugetar, cauzele le ştim cu toţii. (…) Noi, închizând în jurul valorii de 5,7% deficitul bugetar, de aici se vor pune bazele noului program de convergenţă pe care îl vom avea în relaţia cu Comisia Europeană. Acum, realist discutând, trecând prin măsuri consecutive pe care le-am luat pentru reducerea deficitului bugetar, în jur de 5% din PIB. Şi Polonia, am vorbit cu ministrul polonez al Finanţelor şi mi-a spus că ei au închis anul cu 5,8% din PIB şi că pentru anul 2024 au prevăzut în buget 5% din PIB, prevăzut”, a afirmat Marcel Boloş, miercuri seară, la Digi 24.

 

Întrebat dacă a fost acceptat la nivelul Comisiei Europene deficitul înregistrat de România anul trecut, Boloş spune că în luna aprilie este comunicarea finală care se face către Comisia Europeană, după care Comisia Europeană întocmeşte, în luna iunie, raportul privind situaţia financiară a statelor membre. 

 

Conform ministrului Finanţelor, România trebuie să dea ”asigurări” că se află ”pe traiectoria corectă de reducere a deficitului bugetar”.

Vezi si alte articole...