luni, octombrie 7, 2024

Boloş: Trebuie să înţeleagă toţi că eficienţa cheltuielilor publice trebuie îmbunătăţită pentru a maximiza beneficiile pentru oameni. Iar alocările bugetare ar trebui să se concentreze pe sectoarele esenţiale, eliminând risipa şi cheltuielile redundante

EconomieBoloş: Trebuie să înţeleagă toţi că eficienţa cheltuielilor publice trebuie îmbunătăţită pentru a maximiza beneficiile pentru oameni. Iar alocările bugetare ar trebui să se concentreze pe sectoarele esenţiale, eliminând...

”Binele României nu se negociează. Discuţiile pe care le avem cu organismele internaţionale sunt pentru a ajunge să adoptăm măsuri concrete. Spun asta în contextul în care am avut întâlniri cu reprezentanţii European Commission pe tema implementării reformelor aferente Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Iar în următoarele zile vor continua discuţiile pe pachetul de măsuri de consolidare fiscal-bugetară, astfel încât Romania să ia rapid acele decizii care să sprijine Guvernul României în eforturile de a ajunge să îşi atingă ţinta deficitului bugetar. Adică în balanţa cât producem/cât consumăm să nu ajungem şi mai rău decât stăm deja”, a subliniat Marcel Boloş, marţi, într-o postare pe Facebook.

Potrivit ministrului, Comisia a subliniat încă o dată necesitatea continuării discuţiilor privind reforma fiscală din cadrul PNRR, care trebuie să se completeze prin pachetul de măsuri fiscal-bugetare.

”A apreciat eforturile realizate de Guvern şi aşteaptă în perioada următoare măsuri concrete în domeniul consolidării fiscal-bugetare, care să orienteze finanţele publice pe o traiectorie corectă în raport cu ţintele de deficit asumate în anul 2021, prin discuţiile purtate cu structurile UE. Pentru că sistemul fiscal nu reuşeşte să răspundă în mod adecvat provocărilor economice actuale. Măsurile de consolidare bugetară trebuie să garanteze corectarea pe termen lung a deficitului excesiv, vizând în acelaşi timp îmbunătăţirea calităţii finanţelor publice şi consolidarea potenţialului de creştere a economiei”, a adăugat Boloş.

El a spus că reformele ample de natură bugetară şi economică, inclusiv reformele sistemului de pensii, ale administraţiei fiscale, ale salariilor din sectorul public şi ale guvernanţei întreprinderilor de stat, ar trebui să sprijine eforturile de consolidare bugetară şi să asigure sustenabilitatea acestora.

”Trebuie să înţeleagă toţi că eficienţa cheltuielilor publice trebuie îmbunătăţită pentru a maximiza beneficiile pentru oameni. Iar alocările bugetare ar trebui să se concentreze pe sectoarele esenţiale, cum sunt sănătatea, educaţia şi infrastructura, eliminând risipa şi cheltuielile redundante. Am încredere că întreaga clasă politică va pune umărul hotărât pentru acest deziderat de a consolida politica fiscal-bugetară a României şi de a valorifica ocazia pe care România o are prin banii europeni. Reforma sistemului fiscal-bugetar românesc nu trebuie văzută ca o necesitate, ci şi o oportunitate de a stimula creşterea economică, de a atrage investiţii şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii românilor. Pentru că vorbim de 46 de miliarde de euro prin programele operaţionale aferente exerciţului financiar 2021-2027 şi alte 28 miliarde prin PNRR”, a explicat ministrul.

Vezi si alte articole...