Locuitorii Sectorului 3 din București sunt din ce în ce mai nemulțumiți de programul de curățenie din parcări, care le impune să-și mute mașinile în fiecare săptămână pentru câteva ore.
În acest context, primarul Robert Negoiță a propus o soluție pentru a rezolva problema: ca fiecare să-și curățe propria locuință de parcare.
Începând cu această lună, Primăria Sectorului 3 a lansat un program de curățenie destinat parcărilor de reședință din zona administrată. Pentru a informa locuitorii, au fost instalate panouri în fiecare parcare, indicând ziua și intervalul orar al igienizării. Cu toate acestea, decizia a generat nemulțumiri printre locuitorii sectorului, care sunt reticenți la ideea de a-și muta mașinile săptămânal pentru a permite curățarea carosabilului.
Robert Negoiță a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, explicând necesitatea igienizării temeinice a străzilor și imposibilitatea de a interveni în prezența mașinilor parcate. Ca soluție alternativă, edilul a propus ca cetățenii să își curețe singuri parcările, însă a avertizat că aceștia vor fi verificați și sancționați dacă nu respectă standardele de curățenie.
„Bună ziua, suntem pe Strada Rotundă. Eu început să apară pancartele pentru programul de curățenie. Trebuie să știm că nu există altă variantă decât să facem curățenie. Curățenia este absolut necesară într-un oraș din atât de multe puncte de vedere, dar mai ales din punctul de vedere al sănătății. Dacă nu scoatem mașinile , n-avem cum să facem curățenie pe sub mașini. (…) Tocmai am avut o discuție cu cetățenii de aici care sunt supărați că trebuie să-și dea mașina la o parte în fiecare săptămână. Ei bine, cred că o să generam o discuție și probabil și o modificare de regulament, conform căreia dacă într-o baterie de parcare cetățenii decid că-și fac singuri curățenie, dar își fac curățenie real, pe propriul loc de parcare, nu mai obligativitatea să-și deplaseze mașina de acolo. Dar atenție! Vor exista sancțiuni în situația în care nu e curat pe locul de parcare. Ne va fi greu, se va face greu asta, dar trebuie să vedem în ce fel vor rezolva această problemă legată de curățenie”.
De asemenea, primarul a anunțat că suflantele utilizate anterior de echipele de curățenie nu mai sunt permise. Acestea nu vor putea fi folosite pentru a curăța spațiile de sub mașini.
„Acele suflante pe care noi le mai foloseam, mai ales toamna, nu mai sunt permise de ceva timp. Avem și o hotărâre de Consiliu. Ne dorim să nu le mai folosim decât foarte rar. Haideți să ținem aproape, haideți să vedem care este varianta corectă. Cum putem să facem și să menținem curățenia în Sectorul 3, într-un mod care să deranjeze cât mai puțin, dar plecând de la premisa că vom face curățenie. Nu există nicio variantă în care să lăsăm lucrurile așa, nu este acceptabil”.