duminică, martie 23, 2025

Bursele europene au închis vineri în scădere, după patru sesiuni de pierderi

EconomieBursele europene au închis vineri în scădere, după patru sesiuni de pierderi

Componenta acţiunilor companiilor de petrol şi gaze a scăzut cu 2,2% din cauza preţului petrolului care s-au tranzacţionat în declin, iar acţiunile miniere au coborât cu 1,7%.

Titlurile companiilor din sectorul asistenţei medicale a condus câştiguri modeste, închizând în urcare cu 0,7%, urmate de acţiunile telecomunicaţiilor, care au avansat cu 0,6%.

Acţiunile Siemens Energy, spinoff-ul conglomeratului german Siemens, au scăzut cu 37% după ce compania a renunţat la previziunile de profit pentru anul în curs, din cauza problemelor de calitate de la divizia sa de turbine eoliene.

Sentimentul defavorabil al pieţei s-a reflectat la nivel global, Wall Street îndreptându-se spre o săptămână în pierdere şi pieţele din Asia-Pacific fiind în mare parte în scădere, pe măsură ce investitorii procesează o varietate de decizii privind ratele dobânzii luate de băncile centrale şi ce înseamnă acestea pentru creşterea economică.

Banca Angliei a oferit joi o mare surpriză, crescând dobânda cjeie cu 0,50 de puncte procentuale, după ce atât creşterea salariilor, cât şi cifrele inflaţiei au fost mai mari decât se aştepta.

Măsura a venit după ce Banca Centrală Europeană a adoptat o creştere a dobânzii cheie de 0,25 de puncte procentuale, în timp ce Rezerva Federală a SUA a optat pentru o pauză, deşi a subliniat că sunt probabile mai multe creşteri în viitor.

Banca centrală a Chinei a scăzut săptămâna trecută dobânzile la împrumuturi, pe măsură ce mult-aşteptata revenire post-Covid a economiei se poticneşte.

Preţurile petrolului au consemnat o scădere de peste 3% în această săptămână, potrivit Reuters, trase în jos de preocupările legate de cerere şi de perspectivele de creştere economică.

În ceea ce priveşte datele, încrederea consumatorilor din Regatul Unit, măsurată într-un sondaj GfK, a crescut pentru a cincea lună consecutivă şi cu mai mult decât erau aşteptările, în ciuda presiunilor intense legate de costul vieţii şi a îngrijorărilor cu privire la viitoarea criză ipotecară.

De asemenea, din Marea Britanie, cifrele vânzărilor cu amănuntul au arătat o creştere cu 0,3% în mai, după un avans cu 0,5% în aprilie.

În zona euro, indicele intenţiilor de achiziţii ale managerilor a arătat o scădere de la 52,8 la 50,3, reprezentând aproape stagnare a creşterii. O citire sub 50 indică o contracţie.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,99%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,55%, iat FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,54%.

 

Vezi si alte articole...