joi, octombrie 10, 2024

Calendarul zilei 15 septembrie: Sfântul Iosif de la Partoș, ocrotitorul Banatului. De ce este considerat protectorul pompierilor

MedicalCalendarul zilei 15 septembrie: Sfântul Iosif de la Partoș, ocrotitorul Banatului. De ce este considerat protectorul pompierilor

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia, într-o familie de creştini vlahi. Din botez se numea Iacob. Rămânând orfan de tată, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte.

Când avea 15 ani, tânărul Iacob este chemat de Hristos la sfânta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului, din Ohrida. După cinci ani merge la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima marelui şi îngerescului chip sub numele de Iosif.

La Pantocrator, cuviosul schimonah Iosif s-a nevoit mulţi ani împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni. Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, înfrânarea, postul, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Apoi, făcându-se sihastru în pădurile din împrejurimi şi mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvârşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă.

Pentru sfinţenia vieţii sale, avea încă şi darul facerii de minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Văzându-l umbrit de harul Duhului Sfânt, părinţii mănăstirii au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif şi, făcându-l preot, l-au rânduit duhovnic al călugărilor. Şi era atât de iscusit povăţuitor de suflete, încât ajunsese vestit până la patriarhul de la Constantinopol.

Pentru aceea a fost rânduit egumen la Mănăstirea „Sfântul Ştefan” din Adrianopol, pe care a condus-o cu multă înţelepciune şase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau mulţi călugări români şi macedoneni. După ce formează numeroşi fii duhovniceşti, se retrage la linişte în preajma Mănăstirii Vatoped.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Dar, răposând mitropolitul Timişoarei, românii din Banat, călăuziţi de Duhul Sfânt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif, deşi avea 80 de ani, fiind vestit în toate ţările balcanice şi cinstit ca sfânt încă din viaţă. În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei.

Aici, bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mângâind şi povăţuind către Hristos Biserica Banatului, vreme de trei ani. El era tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punând mâinile pe capul lor şi rugându-se pentru ei.

De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul care cuprinsese partea de apus a Timişoarei; că, ieşind din biserică şi rugându-se cu lacrimi, având şi Sfintele Taine în mâinile sale, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul. În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou s-a retras la Mănăstirea Partoş.

Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 şi-a dat sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vârstă de peste 85 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie.

De ce este considerat protectorul pompierilor militari

În Viaţa Sfântului Iosif, scrisă de Damaschin Udrea, se menţionează că „în anul 1652, dela Pălanca cârnă (denumire populară a cartierului Palanca Mică) au început să iasă fum şi foc mare s-au atătat cu vâlvătăi până la cer şi vânt mare s-au pornit ş-au dus focul cătră Palanca Mare”, scrie Basilica.

Se pare că incendiul a fost pornit de armatele otomane. Oricum, distrugerea cauzată de focul ce a cuprins oraşul a fost foarte mare. Aceeaşi cronică precizează că „vântu au dus scântei prăstă cetate şi s-au aprins şi dughenile jidovilor dă supt zidul Iosimi, iară d-acolo focu s-întins cătră casele topciilor şi-au început să ardă dăla apus cetatea, ş-au ars din trei părţi palăncile şi pârjolu au ajuns şi la oborul vaidei şi de acolo la casa paşei, iară în jos măido (aproape) la beserecă unde-o slujit sf Metropolit Iosif iară lumea prăstă tot au fugit ţipând. S-au ars căşi şi oameni şi mucri şi copii au murit arşi”.

În faţa flăcărilor, Sfântul Mitropolit Iosif, deşi avea o vârstă venerabilă, 82 ani, a dat dovadă de curaj şi s-a rugat ca Bunul Dumnezeu să ocrotească oraşul şi pe locuitorii lui. Acatistul Sfântului Iosif ne prezintă atitudinea ierarhului în faţa focului:

„Atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei”, se menţionează în Icosul 7, „nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năprasnică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului”.

Damaschin Udrea evidenţiază reacţia plină de curaj şi credinţă a sfântului în contextul incendiului:

„Iară atunci Sf. Metropolit au eşit în odăjdii din sf besericaă şi s-au întors cu faţa la foc şi-au privit prăpădul, pră care vântul l-au adus acuş’ cătră beserecă, şi s-au uitat la lumea ce-au năbunit dă spaimă ş-au căzut El în genunchi pră treptele beserecii şi-au atins ţărâna cu fruntea ş-au stat aşa şi s-au rugat”.

„Iară dăla miazăzi nouri negri s-au văzut atunci nălţându-se şi fulgere au tunat cu grozăvie, iară într-o nimica dă ceas s-au pornit ploaie cum nu s-au mai pomenit d-au curs apele ca potopul ş-au încetat focul ş-au stins tăciunii ş-au spălat toate urmele prăpădului. Iară când au fost aproape dă chindie s-au luminat ceriu iară, ş-au eşit 7 curcubeie unu prăstă altu, iară sf. Metropolit atunci s-au sculat dân genunchi şi odăjdiile lui au fost uscate, n-atinse nici dă un strop dă ploaie”.

După această rugăciune puternică, Sfântul Iosif s-a retras în chilia sa, „iară după aceea, când au eşit şi s-au arătat la lume, ne spune cronica, au avut semnul sfintei Cruci ars pră dosul palmei dăla mâna stângă, numa sămnul nu au fost roşu, numa au fost ca aurul curat ş-au luminat la umbră. Si ăsta sămn l-au avut până l-au pus În mormânt”.

De asemenea, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, la solicitarea Asociației Coșarilor din România, devine, prin decizia Sfântului Sinod adoptată în sesiunea din 28-29 octombrie 2014, și ocrotitorul și protectorul coșarilor (hornarilor) din România.

Vezi si alte articole...