luni, mai 20, 2024

Acord strategic de colaborare între Romarm și un producător american de drone militare și civile

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin intermediul...

Europa, sub tot mai multe amenințări. Ce conflicte vor lovi „Bătrânul Continent”

Afirmația retorică a președintelui francez Emmanuel Macron,...

Calendarul zilei 20 aprilie: 105 de la eliberarea Oradiei de sub regimul bolșevic al lui Bela Kun

MedicalCalendarul zilei 20 aprilie: 105 de la eliberarea Oradiei de sub regimul bolșevic al lui Bela Kun

Pe 20 aprilie 1919, Oradea era eliberată de Armata Română de regimul bolșevic al lui Bela Kun. Atunci, trupele conduse de generalul Traian Moșoiu intrau triumfal în oraș, după ce puseseră pe fugă armatele roșii ungurești din zonă.

Iată cum descriu două ziare ale vremii, Patria şi Viitorul, sosirea în Oradea a armatei române, la 20 aprilie 1919.

„Intrarea triumfală în Oradea-Mare: tunurile bubuiau asurzitor, împrăştiind moartea în rândurile risipite ale duşmanului ce fugea speriat din faţa dorobanţului. În oraş enervare mare; diferite zvonuri circulau, că bandele roşii se apropiau de oraş, că forţe mari inamice vin în marş forţat, spre a se ciocni cu trupele române. Acestea toate făceau ca populaţia să treacă prin nişte clipe îngrijorătoare. Autorităţile şi o parte din populaţie se refugiase înspre partea de unde se aşteptau trupele române. „Mai au 3 km” anunţară nişte ştafete venite în grabă. Deodată un nor de praf şi un automobil îşi făcu apariţia. În el era un general. Cine să fie? Mii de braţe se ridicară aclamând pe viteazul general, care înfruntând orice pericol pentru a da un impuls armatei sale, se avântase înainte de a ajunge armata în oraş, spre a vesti populaţiei că mântuirea a sosit. Un general! Un general! striga mulţimea în extaz de admiraţie faţă de acest erou.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Intrarea domnului general Moşoiu. – Cine să fie? Atunci instinctiv din mii de glasuri a răsunat strigătul: Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional! Ura! şi văzduhul se cutremura de mii de strigăte de bucurie.

Toată lumea plângea. Teama de bandele roşii dispăruse; era de ajuns pentru moment că se găsea eroul în mijlocul lor ca să nu se mai teamă de nimic. Nu-l văzuseră până atunci cei din Oradea-Mare dar sufletele lor le spuneau că numai el trebuie să fie, numai el, simbolul desrobiei naţiei româneşti. De patru luni, zi şi noapte, îl aşteptau, de patru luni de când păşise biruitor în Ardeal numele lui era pomenit ca numele unui zeu salvator, şi acum iată-l a sosit… Ce impunător! Din ochii lui de vultur izbucnesc flăcări de ură contra duşmanului de veacuri. E în picioare în automobil. Deodată o ploaie de flori îl acoperiră în aclamaţiile mulţimii. Era poporul care îşi da prinosul său de veneraţie armatei româneşti. Era sărbătorirea triumfală a celui mai mare erou, în cele mai sfinte clipe ale neamului. Automobilul nu mai poate înainta. Mulţimea creşte şi un ocean de capete, Români, Unguri, şi alte naţionalităţi ale oraşului aclamă pe viteazul general.

Delegaţia oraşului înaintea armatei. – Deodată apare o delegaţie în cap cu primarul oraşului, care oferă pâine şi sare învingătorului, salutându-l în aplauzele tuturor, aducându-i cuvinte de o înălţătoare laudă şi de divinizare. Toţi plâng. Sunt lacrimi de bucurie, de bucuria cea mare, ce ţi-o dă înfăptuirea unui măreţ vis.

„Aţi fost aşteptat, domnule general ”… şi vorbitorul izbucni în lacrimi. „Să ne trăieşti! acum putem muri cu toţii, că Traian Mosoiuam văzut înfăptuit cel mai frumos vis al vieţii noastre, am văzut pe fiul Ardealului, pe Dumnezeul nostru, intrând triumfător, sfidând moartea ca să ne salveze pe noi.” Aşa a grăit părintele vicar Roman Ciorogariu. Uralele nu mai contenesc. Era un delir.

Cuvântarea domnului general Moşoiu. ”– Români şi cetăţeni! Armata, conştientă de îndatoririle sale, a luptat cu cel mai mare spirit de sacrificiu, spre a salva pentru totdeauna pe fraţii săi, care erau terorizaţi şi măcelăriţi de către bandele bolşeviste ale guvernului unguresc. Cu toate că am ocupat acest oraş şi aceste ţinuturi cu puterea armelor, totuşi, noi, Românii, credincioşi sentimentelor şi idealurilor noastre, vă întindem la toţi mâna de frate, îndemnându-vă cu cugetul curat să deveniţi cetăţeni credincioşi ai marelui nostru Rege, salvatorul neamului nostru, acela care s-a sacrificat pentru fericirea poporului român, marele nostru rege Ferdinand I şi Augusta sa soţie M. Sa Regina Maria. Fiţi încredinţaţi că ocupând acest ţinut, va fi stăpânit de noi pe vecie. Gândul nostru al tuturor, să se îndrepte către familia noastră regală şi toţi într-un glas să strigăm; Trăiască viteazul vitejilor M Sa Regele Ferdinand I Împăratul tuturor Românilor! Trăiască prea mărita noastră împărăteasă M. Sa Regina Maria! Trăiască A. S. Regală viteazul Moştenitor al tronului, Principele Carol! Trăiască Dinastia Română! Trăiască marii noştri bărbaţi conducători! ”

Uralele zguduiră pământul şi deodată ca prin minune un cor format în pripă intonează Imnul Regal Român, care este cântat de mii de voci.

Măreţia momentului nu se poate descrie. Strigăte de „Ura” străbat văzduhul şi capul coloanelor trupelor române apare în piaţa oraşului, defilând în faţa generalului. Strada se umple de un covor de flori, peste care calcă mândrii faimoşii dorobanţi, pe când tunurile bubuie împroşcând moartea în duşmanul ce fuge îngrozit de atâta măreţie.

I-a fost dat armatei româneşti, le-a fost dat ostaşilor ţărani ai Regelui Ferdinand să defileze intrând în Oradea-Mare pe un drum de aproape 1 km acoperit cu flori. Aproape nouă batalioane au intrat în Oradea-Mare. Soldaţii defilând în faţa generalului, n-au mai putut ţine privirile înainte din cauza valului de flori, care se revărsau de pretutindeni asupra capetelor lor.

Sursa foto: Daniel Siegfriedson

Se sărbătorea în Oradea-Mare ţărănimea din vechiul regat, îmbrăcată în tunică militară. Era sărbătoarea soldatului român. Se ridica deasupra tuturor celor prezenţi într-o apoteoză, care făcea să se coboare capul, în semn de veneraţie, nu numai al vlăstarelor româneşti din aceste părţi, dar înşişi străinii, şi în deosebi Ungurii. Ca un amănunt care poate oglindi în întregime şi simpatia populaţiei şi respectul pe care l-a impus soldatul român străinilor, amintim că atunci când trec soldaţii pe stradă, chiar izolaţi, locuitorii ies în stradă şi îi salută cu admiraţie”, scria presa vremii.

Vezi si alte articole...