Biserica Ortodoxă cinstește persoana Sfântului Duh în Duminica Cincizecimii şi a doua zi după ea, la sărbătoarea Sfintei Treimi (numită şi Lunea Sfântului Duh).
Sărbătoarea Cincizecimii sau a Rusaliilor rememorează și actualizează în fiecare an evenimentul Pogorârii Sfantului Duh peste Apostolii Mântuitorului adunați în Ierusalim. Alături de sărbătoarea Paștilor și de ziua Duminicii, acest praznic împărătesc este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. In vechime, bucuria sărbătorii era amplificată de catehumenii care primeau botezul în această zi, într-un cadru solemn și festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori și ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de către iudei la Sărbătoarea Cincizecimii în care se aducea mulțumire lui Dumnezeu pentru strângerea recoltei.
Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

