miercuri, iunie 19, 2024

Camera Reprezentanţilor a votat o lege prin care compania chineză ByteDance va fi obligată să renunţe la TikTok

EconomieCamera Reprezentanţilor a votat o lege prin care compania chineză ByteDance va fi obligată să renunţe la TikTok

Legea, numită Protecting Americans from Foreign Adversary Controlled Applications Act, a fost introdusă pe 5 martie. Două zile mai târziu, aceasta era deja votată în unanimitate de Comisia pentru Energie şi Comerţ.

Pentru că este controlată de un adversar străin, legea se referă la TikTok ca la o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite.

Proiectul de lege se îndreaptă acum spre Senat, unde se confruntă cu un viitor incert, deoarece senatorii par împărţiţi între a vota pentru sau împotriva.

Legea are şi suportul preşedintelui Joe Biden, chiar dacă acesta a început să-şi facă campanie pe TikTok în luna februarie.

Proiectul obligă ByteDance să renunţe la TikTok în cel mult şase luni de la adoptare, dacă doreşte ca aceasta să mai funcţioneze în Statele Unite. Asta înseamnă că gigantul chinez nu va avea de ales decât să vândă divizia locală.

Singura voce puternică ce s-a exprimat recent împotriva blocării TikTok, a fost cea a fostului preşedinte Donald Trump, care crede că aceasta va ajuta Facebook, pe care-l consideră „duşmanul poporului”.

Vezi si alte articole...