vineri, septembrie 20, 2024

Care este programul campaniei de sterilizare pentru câini și pisici din sectoarele 1 și 4

Din OrasCare este programul campaniei de sterilizare pentru câini și pisici din sectoarele 1 și 4

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a anunțat programul campaniei de sterilizare gratuită pentru câini de rasă comună cu proprietar și pisici fără stăpân, care se va desfășura în sectoarele 1 și 4. Clinica veterinară mobilă Hands & Paws Vet oferă aceste servicii gratuite, după cum urmează:

Sectorul 4, la sediul ASPA din Șoseaua Olteniței, nr. 169: 23 august – sterilizări și microcipări pentru câini.

Sectorul 1, la ștrandul Străulești, din Bulevardul Bucureștii Noi, nr. 241 (intrarea din Strada Constantin Godeanu): 30 august – sterilizări pentru pisici; 31 august – sterilizări și microcipări pentru câini; 1 septembrie – sterilizări și microcipări pentru câini.

Pentru programări în cadrul acestei campanii organizate de Primăria Capitalei prin ASPA, bucureștenii pot suna la numărul 0743.204.942, de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00.

ASPA a anunțat, miercuri, 21 august, că Poliția Locală a Municipiului București a realizat o acțiune de informare și control în zona Șoseaua Olteniței din Sectorul 4, vizând deținătorii de câini. Conform legislației, câinii trebuie să fie microcipați și sterilizați; altfel, stăpânii riscă amenzi.

„Acțiunea de informare și control realizată ieri, de Poliția Locală a Municipiului București, în colaborare cu angajați ASPA și Jandarmeria București, s-a desfășurat în zona Șoseaua Olteniței, sector 4, și a vizat 310 imobile de pe 13 străzi. Locatarii a 109 de imobile au fost găsiți la domiciliu cu un total de 48 de câini. Așadar, polițiștii locali au distribuit 19 notificări privind obligația de sterilizare și/sau microcipare a câinilor și au lăsat 36 de invitații la sediul Poliției Locale a Municipiului București pentru proprietarii care nu erau prezenți acasă, dar aveau câini”.

ASPA informează deținătorii de câini nesterilizați și nemicrocipați că au posibilitatea de a se conforma legii prin participarea la campaniile gratuite organizate în București.

„Deținătorii de câini care au fost avertizați se pot conforma legii cu ajutorul campaniei gratuite de sterilizare și microcipare, organizată de Primăria Capitalei prin ASPA. Pentru programări, puteți apela numărul de telefon 0743.204.942, de luni până vineri, între orele 09:00 și 16:00”.

Vezi si alte articole...