Primăria Sectorului 6 a informat despre stadiul lucrărilor din Cartierul Grozăvești, anunțând că au început lucrările pe Strada Alexandru Iacobescu și pe Intrarea Ochiului. Începând de la sfârșitul verii, administrația publică a precizat că va demara lucrări capitale în zona delimitată de Splaiul Independenței și Bulevardul Doina Cornea.
Primăria Sectorului 6 intenționează să reabiliteze mai multe străzi din Cartierul Grozăvești, iar această zonă a intrat într-un amplu proces de modernizare. În prezent, echipele de muncitori lucrează la:
Strada Alexandru Iacobescu – cu o lungime de 121 de metri și o lățime de aproximativ 5,7 metri. Lucrările aici sunt estimate a fi finalizate în termen de 3 luni, adică la sfârșitul acestui an sau la începutul anului 2025.
Intrarea Ochiului – cu o lungime de circa 50 de metri și o lățime de 2,5-3 metri. Primăria a anunțat că lucrările vor fi finalizate într-o lună, astfel că modernizarea zonei va fi completă până la sfârșitul lunii noiembrie.
„Erau într-o stare avansată de degradare, pline de gropi, cu trotuare rupte, denivelări și tasări”, a declarat administrația publică.
Pe lângă termenele stabilite pentru finalizarea șantierelor, primăria a precizat și detaliile lucrărilor de modernizare. Deși suprafața carosabilă existentă nu va fi extinsă, străzile și trotuarele din zonele vizate vor deveni mai sigure și mai accesibile pentru pietoni, părinți cu bebeluși în cărucioare, vârstnici și persoane cu dizabilități.
Iată care sunt lucrările prevăzute:
Benzile de mers pentru autoturisme vor fi complet refăcute.
Pe trotuare se vor monta pavele din beton antiderapante, rezistente la uzură și la cicluri de îngheț/dezgheț.
La trecerile de pietoni, trotuarul va fi coborât uniform, la același nivel cu carosabilul.
Vor fi instalate noi guri de scurgere pentru apele pluviale.
De-a lungul străzii, acolo unde este posibil, vor fi amenajate alveole pentru plantarea copacilor.
Până în prezent, Primăria Sectorului 6 a finalizat lucrările pe străzile Ranetti, Economu Cesărescu, Corvinilor, Alexandru Borneanu, precum și pe alte două intrări și prelungirile acestora.