Primăria Sectorului 6 anunță organizarea unei noi ediții a evenimentului „West Side Hallo Fest”, care se va desfășura pe Insula Lacul Morii între 25 și 27 octombrie.
Anul trecut, festivalul a atras peste 100.000 de vizitatori, iar ediția din acest an promite să fie și mai spectaculoasă. Organizatorii au stabilit obiective ambițioase pentru această toamnă, incluzând: 50 de artiști, 100.000 de vizitatori, 2.000.000 de audiență online (dublu față de anul trecut), 1.000 kg de plăcintă cu dovleac, 15 tone de dovleci sculptați și pictați, 10.000 de kituri pentru atelierele de creație pentru copii, 30.000 de participanți la activitățile destinate copiilor.
Evenimentul va include diverse atracții, precum:
Experiențe VR și AR: Participanții vor avea ocazia să exploreze momente unice și imersive folosind tehnologia de realitate virtuală și augmentată.
Concerte și spectacole live: Artiști locali și internaționali vor susține spectacole pe scene dedicate atât copiilor, cât și adulților, contribuind la atmosfera festivă.
Food Court Tematic: O zonă special amenajată unde vizitatorii vor putea savura preparate inspirate de Halloween, inclusiv dulciuri în formă de monștri, băuturi „înfricoșătoare” și plăcintă cu dovleac.
În plus, vor fi organizate competiții și jocuri pentru toate vârstele, oferind distracție pentru întreaga familie.
Programul festivalului va fi următorul:
Vineri, 25 octombrie: între orele 12:00 și 21:00
Sâmbătă, 26 octombrie și duminică, 27 octombrie: între orele 10:00 și 21:00.