sâmbătă, iunie 21, 2025

Carmen Harra i-a prezis viitorul lui Oana Zăvoranu!

Femeiadeastazi.roCarmen Harra i-a prezis viitorul lui Oana Zăvoranu!

Oana Zăvoranu s-a plâns că a fost înșelată și că ar divorța de Alex Ashraf. Carmen Harra a oferit detalii noi despre căsnicia vedetei. Clarvăzătoarea susține că Querida trece prin clipe grele.

Carmen Harra despre căsnicia Oanei Zăvoranu

Carmen Harra susține că soțul Oanei Zăvoranu are o „înclinație de trădare”.

„Acum 7 ani i-am spus Oanei că este în pericol să piardă banii de la mama ei. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în viața ei, ea are figura mamei. Îi lipsește figura tatălui, ea are banii, dar îi pierde. Ea este o persoană foarte iubitoare, intuitivă. Omul cu care este ea la ora actuală are o înclinație de trădare, apare fenomenul trădării, important este cum poate ea să gestioneze asta și dacă se poate lupta suficient de mult să salveze această relație care devine cu mare semn de întrebare”, a spus Carmen Harra, în cadrul unei emisiuni.

Clarvăzătoarea, despre situația financiară a vedetei

Ea zice că totul se datorează pierderii banilor de la mama ei

„Problema ei numărul unu este pierderea banilor de la mama ei. Trece printr-o perioadă extrem de dură la ora actuală. Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare, dar este un adevăr foarte crâncen asupra vieții ei, pentru că este lovită din două părți, sentimental și material. Situația ei la ora actuală nu arată deloc bine”, a adăugat clarvăzătoarea.

Clarvăzătoarea consideră că Oana Zăvoranu este „lovită din două părți”, pe plan financiar, dar și sentimental.

Vezi si alte articole...