Câştigul salarial mediu net în decembrie 2023 a fost 5.079 lei, în creştere cu 314 lei (+6,6%) faţă de luna noiembrie 2023, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (12.710 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.825 lei).
”În luna decembrie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 8.301 lei, cu 535 lei (+6,9%) mai mare decât în luna noiembrie 2023. Câştigul salarial mediu net a fost 5.079 lei, în creştere cu 314 lei (+6,6%) faţă de luna noiembrie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (12.710 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.825 lei)”, arată datele INS.
Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,5%.
Indicele câştigului salarial real a fost 108,3% în luna decembrie 2023 faţă de luna decembrie 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 106,3% în luna decembrie 2023 faţă de luna noiembrie 2023. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 253,3%, cu 15,1 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2023.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.