Românii caută tot mai des vacanțe în locuri rare și greu accesibile, iar CruiseHub va organiza o croazieră-expediție în Antarctica, cu tarife ce pornesc de la 14.449 euro/persoană. Croaziera va avea loc la începutul lunii noiembrie a acestui an.

Expediția pornește pe ruta Ushuaia (Țara de Foc, Argentina) – Strâmtoarea Drake – Peninsula Antarctică, la bordul vasului de tip spărgător de gheață World Explorer, operat de compania Quark Expeditions.

Croaziera durează 10 nopți, iar întreaga călătorie România–Antarctica se întinde pe 15 zile cu vizite în Buenos Aires și Ushuaia. Nava, cu o capacitate de 140 pasageri, oferă exclusiv cabine cu balcon și vedere directă la ocean.