Toată lumea a lăudat, pe bună dreptate, felul în care se prezintă Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului.
Un lucru a deranjat și nu doar pe mine. Am sperat că după finalizarea ceremoniilor de sfințire, la care au fost prezente atâtea oficialități se va schimba ceva pentru Sfântul Andrei, dar ultimul mesaj al Patriarhiei Române pe această temă nu-mi dă speranțe.
Este vorba despre numărul imens de scaune din Catedrală. Ok, am înțeles dacă s-ar fi făcut o excepție pentru oficialități.
Dar acum? De ce se mențin scaunele? Această practică este total nespecifică bisericilor ortodoxe, așa cum o arată, de altfel, chiar Catedrala Patriarhală istorică.
În fiecare biserică sunt câteva scaune pentru cei neputincioși, pentru bătrâni și pentru oficialități. Dar Catedrala riscă să devină un fel de teatru, iar spectatorii se bat să prindă scaune să asiste. La propriu.
Potrivit comunicatului Patriarhiei Române, la slujba de Sfântul Andrei „locurile pe scaune urmând să fie ocupate în ordinea sosirii”.
Cum rămâne cu istoria, așa de frumos amintită de Ioan-Aurel Pop, privind românii care au refuzat băncile în biserici, pentru că „înaintea Domnului noi stăm în picioare”?
Pentru asta am rezistat sute de ani catolicizării, protestantizării, luteranizării sau calvinizării forțate? Ca să ne predăm, de bună voie?
Pentru ca această catedrală să fie reprezentativă pentru ortodoxia română, trebuie să ne permită să stăm în fața Domnului, în picioare.