sâmbătă, octombrie 12, 2024

Ce înseamnă medicina personalizată în oncologie?

MedicalCe înseamnă medicina personalizată în oncologie?

Medicina personalizată înseamnă prescrierea tratamentului potrivit, pacientului potrivit, în doza potrivită, la momentul potrivit. 

Scopul este, prin medicamente și terapii adaptate individual, de a obține un succes terapeutic mai bun, cu mai puține efecte secundare, deoarece doza este precisă și personalizată pe fiecare caz în parte. Totodată aceasta include și planificarea și efectuarea operațiilor atât de individual, încât să ofere pacientului cel mai bun succes pe termen lung.

Abordarea generalizată de „one fits all” se dovedește din ce în ce mai mult a fi ineficientă. Se estimează că, de exemplu, terapia cancerului nețintită este ineficientă în până la 75% din cazuri, deoarece până de curând nu era posibil să se prezică cine ar beneficia cu adevărat de pe urma unei anumite terapii.

Nu toți pacienții au nevoie de „totul” – astăzi, la o mare parte dintre pacienți – adesea și la cei tineri – este posibil să să evite procedurile de chimioterapie nețintite și astfel să se reducă semnificativ efectele secundare ale tratamentului, prin personalizarea abordărilor terapeutice și prin noile metode terapeutice disponibile.

Biomarkerii – baza pentru terapia personalizată a cancerului

Cu ajutorul biomarkerilor (caracteristicile biologice din sânge și țesut), se poate evalua prognosticul individual pentru pacienții afectați de boli oncologice; testele biologice moleculare și genetice pot fi utilizate pentru a diferenția și a prezice mai amănunțit probabilitatea ca un pacient să beneficieze de pe urma unei anumite terapii. 

Diferite medicamente au efecte variate, în funcție de mecanismul biologic. Aceasta înseamnă că acești biomarkeri predictivi ne permit să efectuăm terapii țintite („targeted therapies“).

Colaborare interdisciplinară în oncologie – Tumor Board

Tratamentele de succes, care sunt posibile în ziua de astăzi, pot fi obținute doar printr-o strânsă cooperare între expertiza tuturor disciplinelor medicale implicate. Consilierea  săptămânală în cadrul unui Tumor Board interdisciplinar,  a tuturor cazurilor medicale actuale, s-a dovedit a fi foarte eficientă pentru un tratament de succes. Specialiști de top din toate disciplinele medicale implicate lucrează împreună și se consiliază pentru a dezvolta cele mai bune soluții terpeutice, pentru fiecare pacient în parte.

Chirurgia oncologică personalizată

Datorită noilor metode de diagnostic, este posibilă și în chirurgie aplicarea tratamentelor într-o manieră și mai individualizată, de ex. operații de conservare a fertilității în ginecologie, terapii minim invazive și terapii ajustate la risc, pentru o abordare cât mai puțin radicală și pentru a obține un rezultat mai bun pe termen lung.

A doua opinie oncologică – second opinion

În cazul cancerului, pacienții își doresc siguranța că terapia propusă este cea potrivită pentru ei. Pentru ca pacientul să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la tratament, este indicat să obțină o a doua opinie oncologică („Second Opinion“) de la o echipă de experți. La PremiQaMed Cancer Center Vienna, echipe de experți (în principal profesori de la AKH – Spitalul Universitar din Viena) oferă o evaluare a diagnosticului și o recomandare de tratament, bazată pe ultimele constatări medicale – atât la fața locului, cât și la distanță.  

Austria este una dintre țările din lume cu cele mai mari șanse de a trata cu succes cancerul. Fie pentru verificarea diagnosticului și dezvoltarea unui plan de terapie, fie pentru un tratament în Viena – echipele de experți de la PremiQaMed Cancer Center Vienna oferă fiecărui pacient o soluție personalizată, bazată pe cele mai recente cercetări științifice și vă însoțesc profesional și empatic pe parcursul terapeutic și în îngrijirea ulterioară.

Articolul Ce înseamnă medicina personalizată în oncologie? apare prima dată în Money.ro.

Vezi si alte articole...