Fost șef al secţiei de Apărare din cadrul Delegaţiei Permanente din România la NATO, expertul în securitate și relații internaționale Claudiu Degeratu, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, care sunt riscurile unei confruntări nucleare în Ucraina sau într-un alt punct fierbinte al Globului și cum ar fi afectată România.
Ce s-ar întâmpla cu România dacă Rusia ar folosi arma nucleară în Ucraina. Răspunsul unui fost oficial NATO. Lumea este mai aproape ca oricând de o apocalipsă nucleară, a avertizat însăși șefa Serviciilor naționale de Informații din SUA, Tulsi Gabbard.
„Aceasta este realitatea a ceea ce este în joc, cu ce ne confruntăm acum. Pentru că, în timp ce ne aflăm astăzi aici, mai aproape ca niciodată de anihilarea nucleară, războinicii elitei politice alimentează cu nepăsare teama și tensiunile dintre puterile nucleare”, a spus Gabbard, potrivit publicației New York Post.
Mesajul șefei spionajului american nu este însă deloc unul singular. Experți în armele nucleare și analiști militari au tras în ultimul timp semnale de alarmă cu privire la riscul unei confruntări nucleare. Confruntare nucleară ce ar echivala cel mai probabil cu un armaghedon și ar distruge iremediabil Terra, punând sub semnul întrebării nu doar existența omului.
Recent, distrugerea bombardierelor strategice ruseşti prin operațiunea „Pânză de păianjen” a provocat temeri că se va ajunge la o escaladare majoră, mai ales că, în conformitate cu noua doctrină nucleară a Moscovei, rușii ar avea acum acoperireă pentru a răspunde nuclear.
Declarația șefei spionajului american, decodată
Fost șef al secţiei de Apărare din cadrul Delegaţiei Permanente a României la NATO, expertul în securitate și relații internaționale Claudiu Degeratu explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cât de real este riscul unei confruntări nucleare și cum ar putea fi afectată România.
În opinia sa, declarația terifiantă a lui Tulsi Gabbard se vrea un avertisment pentru Rusia și Ucraina, pentru a nu escalada și mai mult războiul lor. Asta nu înseamnă că nu există riscul unui astfel de război nuclear.
„Cred că declarația oficială a lui Tulsi Gabbard e legată mai mult de contextul actual și ține și de nemulțumirea președintelui american vis-a-vis de evoluția negocierilor pentru un armistițiu în Ucraina. Partea americană, adică Gabbard, de fapt încearcă să tempereze acțiunile ucrainene împotriva Federației Ruse, sperând că astfel ar putea să convingă Moscova să fie mai cooperantă la masa negocierilor. Bineînțeles că Rusia nu are de gând să fie cooperantă, dar, mă rog, asta e poziția administrației americane, să-i tempereze pe ucraineni, sperând că Rusia totuși să accepte măcar încetarea provizorie a focului. Și sigur, să prevină o nouă escaladare și tentația unor oficiali ruși de a folosi arme nucleare tactice în Ucraina”, spune Degeratu.
Risc nuclear vs. amenințare nucleară
În același timp, mai spune expertul, ar trebui făcută diferența între termenii de risc nuclear și amenințare nucleară.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

