joi, aprilie 25, 2024

Ce spunea Alexandra Stan despre Tristan Tate, după ce au apărut poze cu ei din intimitate. Artista nu vrea să mai audă de fostul iubit

Din OrasCe spunea Alexandra Stan despre Tristan Tate, după ce au apărut poze cu ei din intimitate. Artista nu vrea să mai audă de fostul iubit

Alexandra Stan și Tristan Tate au format timp de câteva săptămâni un cuplu, iar totul s-a întâmplat după ce artista a fost eliminată de la „Survivor România”. La scurt timp după ce relația lor s-a încheiat, în presă au apărut imagini cu cei doi din intimitate.

Alexandra Stan și Tristan Tate au avut pentru o scurtă perioadă o relația în primăvara anului trecut. Cei doi au fost surprinși de mai multe ori împreună, însă preferau să fie discreți cu relația lor. La puțin timp după ce au decis să pună punct, în presă au apărut imagini cu Alexandra Stan și Tristan Tate din intimitate. Cântăreața s-a lăsat pozată fără sutien de cel care îi era iubit la vremea respectivă, iar fotografiile s-au răspândit ulterior pe Internet.

După ce a văzut că imaginea cu ea și Tristan Tate a apărut în ziare, Alexandra Stan a reacționat. „Este foarte trist că, în 2021, încă se dau poze din intimitate la presă. Mi se pare jenant că unii asta cred că înseamnă să fii bărbat. Cred că ar trebui fiecare să își vadă de treaba lui, separat”, spunea artista, anul trecut, pentru CANCAN.

Artista susținea că s-a despărțit de Tristan Tate, pentru că și-a dat seama că nu este un bărbat potrivit pentru ea. „Sunt o persoană asumată. Am avut relații lungi, serioase. Dar, în ultimele luni, am fost singură. Vis-a-vis de ce s-a scris în presă, am ieșit de câteva ori și am simțit că nu e ce trebuie, nu e bărbatul cu care aș putea începe ceva serios și am rupt orice legatură”, mai spunea vedeta pentru sursa mai sus menționată.

Acum, Tristan Tate și fratele său, Andrew, au probleme cu legea, după ce au fost acuzați de trafic de persoane și viol. Alexandra Stan nu și-a dorit să facă nicio declarație despre fostul ei iubit și își dorește să stea cât mai departe de acest subiect.

„Alexandra Stan nu dorește să dea nicio declarație. Ne ferim de asocierea cu tabloidele în această perioadă, mai ales legat de acest subiect, pentru că nu are nimic de spus despre întreaga situație”, a spus PR-ul artistei, potrivit CANCAN.

Frații Andrew și Tristan Tate au fost arestați preventiv

Tribunalul București a decis vineri seară, 30 decembrie, după 5 ore de audieri și alte aproape 3 ore de deliberări, ca milionarii britanici Andrew Tate și Tristan Tate să fie arestați preventiv pentru 30 de zile, au declarat surse judiciare pentru Libertatea. Informația a fost confirmată apoi oficial de Tribunalul București și de DIICOT. Cei doi britanici pot face contestație în termen de 48 de ore.

Frații Tate au fost acuzați de DIICOT de formare de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Totodată, Andrew și Tristan Tate au fost suspectați de anchetatori că au exploatat fete pentru clipuri video destinate adulților, potrivit surselor judiciare Libertatea. Procurorii DIICOT au făcut cerere de arestare preventivă către Tribunalul București, după ce au efectuat joi, 29 decembrie, mai multe percheziţii domiciliare, inclusiv la frații Andrew și Tristan Tate.

Vezi si alte articole...