Edera și Liviu au împlinit 2 luni de când s-au logodit în casa Mireasa. Tânărul a avut o surpriză specială pentru logodnica sa.
Alături de un trandafir, de o cafea și de o surpriză dulce, Liviu i-a lăsat o scrisoare logodnicei, la primele ore ale dimineții. Edera a fost emoționată de surpriză și a ținut să împărtășească și cu urmăritorii de pe rețelele sociale. „Așa m-a trezit iubitul meu. Astăzi sărbătorim două luni de la logodnă. Sunt foarte fericită”, a transmis Edera.
Cum au sărbătorit Edera și Liviu cele două luni de la logodnă
„Astăzi se împlinesc 2 luni de când am decis că nu mai pot trăi fără tine nici măcar o zi și sunt fericit cu decizia pe care am luat-o și aș face același lucru de o mie de ori dacă ar mai trebui să aleg. Fiecare zi alături de tine mi-o petrec în armonie și iubire. Îți mulțumesc pentru căldura pe care mi-o oferi, pentru iubirea pe care mi-o oferi și pentru faptul că ai acceptat să-ți petreci viața alături de mine.
Nu sunt suficiente cuvinte să exprime ce simt cu adevărat, cu toate astea tot ce trebuie tu să înțelegi e că te iubesc nespus și vreau să avem o viață plină de armonie în fiecare moment”, se arată în scrisoarea lui Liviu.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

