luni, iulie 15, 2024

Cheltuielile Guvernului, periculoase pentru România. Comisia Europeană cere măsuri urgente

ActualitateCheltuielile Guvernului, periculoase pentru România. Comisia Europeană cere măsuri urgente

Deciziile luate de Executiv au stârnit îngrijorarea oficialilor europeni. Astfel, Comisia Europeană le cere aleșilor să elimine o parte dintre facilitățile actuale. De asemenea, CE îi îndeamnă să ia în calcul introducerea unor noi taxe și impozite sau chiar creșterea celor actuale.

Probleme pe plan economic. Comisia Europeană, noi cerințe pentru aleșii din România. Țara noastră riscă să aibă mari probleme în sectorul economic. Cheltuielile guvernului au atras atenția oficialilor europeni, care susțin că Guvernul trebuie să intervină de urgență.

Comisia Europeană

Comisarii europeni le cer aleșilor din România să elimine o parte dintre facilitățile actuale, făcând referire la scutirile de taxe și impozite. De asemenea, aceștia propun introducerea de noi taxe sau chiar majorarea celor actuale.

Dezechilibre mari

Conform celui mai recent raport al Comisiei, România se confruntă cu dezechilibre excesive. Totodată, deficitul bugetar este prognozat la 6,9% din PIB.

Pentru a elimina riscul unei crize, aleșii sunt îndemnați să facă pașii necesari pentru accelerarea fondurilor europene, inclusiv a sumelor venite prin PNRR. Reamintim că România nu a încasat nici acum tranșa a 3-a din PNRR, deși mai sunt doar doi ani și jumătate din acest program, conform Agerpres.

Comisia Europeană cere măsuri drastice

Raportul arată că presiunile preţurilor şi costurilor au crescut, mai ales în contextul unui an electoral. În plus, Executivul comunitar a analizat dezechilibrele macroeconomice din 12 state membre. România se află pe lista țărilor în care ar trebui aplicat mecanismul de alertă. Acesta ar include creșterea taxelor și impozitelor.

Totuși, raportul arată că evoluția condiţiilor comerciale din 2022 tind să se atenueze în unele țări.

Nu este primul avertisment pe care România în primește din partea oficialilor europeni. În urmă cu patru ani, Consiliul a arătat că în România există deficit excesiv, având ca analiză datele din anul 2019. Potrivit poziției actuale a Comisiei, România nu a implementat măsurile eficiente pentru a reduce impactul deficitului.

Vezi si alte articole...