marți, aprilie 16, 2024

China efectuează percheziţii la sediul firmei americane de consultanţă Capvision, în cadrul unei anchete privind ”salvarea securităţii naţionale”, anunţă Beijingul, care îşi consolidează supravegherea în sectorul consultanţei şi auditului. Instituţii străine folosesc firme de consultanţă pentru a obţine ”secrete de stat” şi informaţii sensibile, acuză CCTV

EconomieChina efectuează percheziţii la sediul firmei americane de consultanţă Capvision, în cadrul unei anchete privind ”salvarea securităţii naţionale”, anunţă Beijingul, care îşi consolidează supravegherea în sectorul consultanţei şi auditului....

Autorităţile chineze au interogat, la sfârşitul lui aprilie, angajaţi ai gigantului american în domeniul consultanţei strategice şi gestiunii Bain & Company, la Shanghai.

Grupul nu a oferit explicaţii.

Cu o lună mai înainte, compania americană de audit Mintz Group a anunţat arestarea a cinci angajaţi locali şi închiderea biroului din Beijing.

”SALVAREA SECURITĂŢII NAŢIONALE”

Capvision – o firmă de consultanţă cu sediul la New York şi în China – este vizată în prezent de o anchetă cu privire la activităţile pe care le desfăşoară în China, anunţa  luni televiziunea de stat chineză CCTV.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a anunţat marţi că procedura este ”conformă legii” chineze.

”Această măsură vizează să promoveze o dezvoltare sănătoasă a sectorului şi să salveze securitatea naţională”, justifică reprezentantul diplomaţiei chineze, fără să facă alte precizări.

Potrivit CCTV, instituţii străine recurg la activităţi în China ale unor societăţi străine de consultanţă cu scopul de a obţine ”secrete de stat” şi alte informaţii sensibile.

În cazul Mintz Group, Ministerul chinez de Externe anunţa, luna trecută, că întreprinderea era ”suspectată de operaţiuni ilegale”.

Mai larg, anumite societăţi americane din China se plâng de faptul că se tem de măsuri de retorsiune ale Beijingului după ce Statele Unite au impus sancţiuni unor întreprinderi chineze – în domeniul tehnologiei – în numele ”securităţii naţionale”.

Autoritatea chineză de reglementarea Internetului anunţa în aprilie o ”trecere în revistă” a produselor gigantului american în domeniul tehnologiei Micron, evocând eventuale ”riscuri” la adresa ”securităţii naţionale”.

Vezi si alte articole...