Armata din china a anunțat luni că a mobilizat trupe aeriene, navale şi de rachete pentru a înconjura Taiwanul în exerciții militare menite să trimită un „avertisment serios” împotriva oricărei încercări de independență a Taiwanului și a oricărei interferențe „externe” cu insula, transmit CNN și Reuters.
China înconjoară Taiwanul cu exerciţii militare majore. Exercițiile militare, denumite „Misiunea Justiție-2025”, vor testa pregătirea de luptă și „blocarea și controlul porturilor cheie și al zonelor critice”, a declarat Comandamentul Teatral de Est al Chinei. Activitățile cu foc real vor avea loc în cinci zone maritime și aeriene care înconjoară insula, potrivit informațiilor publicate de comandament.
„Acest exercițiu reprezintă un avertisment serios pentru forțele separatiste pro-independență din Taiwan și forțele externe de interferență”, a transmis Shi Yi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Teatrului de Est, Shi, făcând o referire voalată la SUA și aliații săi.
„(Este) o acțiune legitimă și necesară pentru a apăra suveranitatea națională și a menține unitatea națională”, a adăugat Sgi Yi.
Taiwanul respinge suveranitatea revendicată de China, susținând că numai poporul său poate decide viitorul insulei.
Comandamentul a declarat că a utilizat avioane de vânătoare, bombardiere şi drone, în coordonare cu lansări de rachete cu rază lungă de acţiune, pentru a efectua exerciţii în zona maritimă şi aeriană din zona centrală a Strâmtorii Taiwan, luni, concentrându-se pe lovirea ţintelor mobile terestre. Acestea au scopul de a testa capacitatea trupelor de a efectua lovituri de precizie asupra ţintelor cheie.
De asemenea, marţi, între orele 8:00 şi 18:00, sunt programate exerciţii militare majore și activităţi de tragere cu muniţie reală, care vor acoperi cinci zone din jurul insulei.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

