Salonul auto Shanghai 2025, încă în desfășurare, a generat o mare agitație pe piața auto românească. După ce grupul Chery Auto a anunțat intrarea oficială în România, prin AutoItalia, a modelelor sale Chery Tiggo, BYD, alt mare producător chinez, a anunțat eminenta lansare a nu mai puțin de patru modele proprii.
BYD va pune la dispoziția șoferilor români automobilele BYD Sealion 7, BYD Seal U DM-i, BYD Seal și BYD Atto 2.
BYD intră direct în România, cu propriul importator, în timp ce alte mărci de mașini produse în China, precum MG sau Leap au ales un importator si diverse rețele de dealeri români.
Primele orașe din România unde vor fi disponibile showroom-uri BYD sunt București, Iași, Brașov, Timișoara, Cluj, Constanța, Pitești.
În 2025, importatorul BYD se așteaptă la vânzări de 5000 de mașini electrice și plug-in hibrid în România.
Chery Auto va aduce în România tot în 2025 și marca sa Chery Omoda / Jacoo, SUV-uri premium, plug-in hybrid sau full-electric (EV), dar printr-un importator din Ungaria.
Salonul auto Shanghai 2025 a luat fața Genevei
La salonul auto din cosmopolitul Shanghai, Chery Auto a arătat lumii și ziariștilor prezenți, Informateca.ro a avut reprezentanții săi, mai multe modele care au atras deja ”suspine” din partea competiției europene sau americane.
Salonul numară nu mai puțin de 100 de premiere, iar constructorii de lux europeni nu au ratat șansa să fie prezenți pe spații generoase.
Ar trebui să amintim despre cele patru modele Chery Tiggo(4,7,8 și 9), e gama abia lansată Chery Lepas, marcă care va intra în Europa pe segmentul premium cu cele trei modele SUV Chery Lepas 4, 6 și 8.
Cu aceeași ocazie, Chery Auto a arătat lumii și limuzina de lasă D, Chery Luxeed(link PRescu.ro), un concurent excelent pentru Tesla sau electricele germane de la BMW, Audi sau Mercedes.
Constructorii Chinezi vin în România cu o gamă de beneficii precum prețurile competitive, dotările generoase și autonomia tot mai mare pentru mașinile electrice sau hibride cu care atrag clienții locali.
BYD – liderul global intră în România
BYD (Build Your Dreams), cel mai mare producător mondial de mașini electrice în 2024, este prezent pe piața românească cu modelul Atto 3, un SUV compact electric.
Atto 3 oferă o autonomie de aproximativ 420 km (WLTP), un motor electric de 204 CP și un interior high-tech cu ecran central rotativ și o gamă largă de sisteme de asistență pentru șofer.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

