vineri, aprilie 19, 2024

Ciolacu, după întâlnirea cu reprezentanţii Black Sea Oil privind taxa pentru solidaritate: S-a prezentat faptul că nu au avut activitate anul trecut, însă taxa se aplică şi aşa

EconomieCiolacu, după întâlnirea cu reprezentanţii Black Sea Oil privind taxa pentru solidaritate: S-a prezentat faptul că nu au avut activitate anul trecut, însă taxa se aplică şi aşa

„A fost o întâlnire informală, o discuţie deoarece exista o solicitare de a avea întâlnirea atât cu mine şi cu domnul prim-ministru. Am hotărât ca să facem această întâlnire împreună. Nu s-au cerut. S-au expus anumite motive, deoarece anul trecut nu au avut activitate, şi s-a ajuns la o abordare comună. Nu consider că nu se încadrează, că se încadrează. Este prins în lege, chiar dacă nu ai avut activitate anul trecut. Este până la urmă o taxă pe o perioadă determinată, numai pentru doi ani de zile”, a explicat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.

Liderul PSD a adăugat că nu au fost, luni, discuţii tehnice cu cei de la Black Sea Oil şi nu s-a vorbit despre nicio cifră de afaceri a companiei.

„Nu am discutat probleme tehnice sau formulă de calcul. A fost o problemă informală. Nu s-a vorbit despre nicio cifră de afaceri. S-a prezentat faptul că nu au avut activitate anul trecut, dar acest lucru era stipulat în ordonanţă”, a conchis Ciolacu.

Înaintea întrevederii de luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, întrebat dacă cei de la compania Black Sea Oil ar fi cerut o derogare de la plata taxei pentru solidaritate, că va avea o întrevedere luni după-amiază cu ceilaţi lideri ai coaliţiei şi cu reprezentanţii Black Sea Oil, iar printre subiectele abordate va fi şi cel al plăţii taxelor.

Referitor la subiectul taxei pentru solidaritate pentru marile companii, Comisia Europeană a transmis, vineri, că are nevoie de clarificări suplimentare din partea Ministerului Finanţelor înainte de a răspunde autorităţilor române asupra modului în care se aplică taxa de solidaritate. 

Consultările sunt esenţiale pentru a stabili aplicarea contribuţiei de solidaritate şi în cazul OMV Petrom, companie care a anunţat că, potrivit propriei interpretări a situaţiilor sale financiare, nu va trebui să plătească. Cazul, o speţă fiscală complexă care trebuie clarificată de către autorităţile europene, a fost politizat puternic în ultimele săptămâni.

 

Vezi si alte articole...