Marcel Ciolacu a declarat, luni seară, la România TV, că prioritatea sa şi a colegilor săi este legea pensiilor speciale.
”Nu pot să accept ca pensiile militarilor să fie considerate pensii speciale (…) Vă promit, prioritatea numărul unu a mea şi a colegilor mei e să venim cu legea care să fie sustenebilă, acceptată de către Comisie pentru a îndeplini jalonul din PNRR cu pensiile speciale, pentru a nu pierde bani europeni pe acest jalon. Ştiţi că nu pierdem toate sumele, ci o parte din sumă, aferentă peniilor speciale”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a precizat că un grup de lucru organizat la nivelul coaliţiei de guvernare lucrează pe noua lege a pensiilor speciale.
”Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. Vom veni cu o abordare corectă şi o lege care să treacă la CCR. Veţi vedea, am făcut deja un grup de lucru în cadrul coaliţiei, cum am făcut şi la Legile Eucaţiei Vom lucra şi vom veni cu amendamentele pe care ministrul Muncii le va anunţa la timpul respectiv. Avem deja raportul final de la Banca Mondială şi specialiştii lucrează pe el şi extragem de acolo ce trebuie. Dar trebuie să înţelegem bine, această lege nu este retrocativă. Nu există legi retroactive. Un drept câţtigat nu poţi să îl iei. Dar cu adevărat după partea de contribuţie poţi să vii cu impozitare progresivă, în funcţie de venituri. Este o abordare corectă, constituţională venită şi explicată cu pragurile respective. Se aplică la toată lumea care are componentă specială. Pentru viitor s-a stabilit foarte clar, nu poţi să ai mai mult la pensie decât în activitate. Vom veni cu aceste lămuriri. Nu poţi să lucrezi 1 zi magistrat şi să beneficiezi de lege specială la pensie”, a subliniat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a adăugat că Armata nu poate fi destabilizată din cauza legii pensiilor, astfel că vor fi discuţii în Parlament pe această temă.
”Vor fi discutii publice la Parlament, se va veni cu praguri graduale. Nu pot sa decapitezi armata sau justitia peste noapte pentru ca asa vor niste scelerati! 22 de state din UE au componenta speciala la armata, nu poti sa destabilizezi armata in care sunt 7000 de cereri de pensie cand ai razboi la granita pentru ca sunt politicieni dementi care spun cretinisme! Eu nu pot sa mint oamenii, trebuie reguli, categoric. Toti politistii sa plece acasa, fiindca unii vor sa minta romanii ca sunt salvatorii pensiilor speciale? Eu o sa va arat ca Partidul Social Democrat in aceasta coalitie va veni cu o lege sustenabila, ca sa nu cream haos in tara, iar cei care au abuzat de lege vor fi impozitati corect, fiindca au facut o mizerie, de asta s-a ajuns la aceasta emotie in România, pentru ca unii n-au avut masura! M-am enervat de minciunile lor, m-am saturat de acesti mincinosi care n-au fost in stare de nimic. Primaria Capitalei nu stie cum sa dea pe surse ca e Ciolacu candidat – niste tampenii in creierul lor! M-am saturat de mincinosi, nu stiu de ce vor sa destabilizeze o tara intreaga pentru ca cred ei ca vor castiga 2% in plus!”, a mai declarat Marcel Ciolacu.