”27 de spitale vor primi finanţare prin PNRR. Unul dintre principalele noastre obiective este modernizarea sistemului de sănătate, astfel încât toţi românii care au nevoie să poată accesa servicii medicale de calitate, la standarde europene. Decizia de astăzi este un pas concret şi solid în acest sens”, a sdcris, miercuri seară, pe Facebook, premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, cele 27 de obiective de investiţii se află pe tot teritoriul ţării, iar acest lucru este deosebit de important pentru reducerea disparităţilor dintre regiuni.
”Am mai spus-o şi o repet: dacă gestionăm în mod eficient şi inteligent fondurile europene, acestea vor contribui semnificativ la creşterea nivelului de trai al românilor şi la îmbunătăţirea accesului la servicii de calitate. Anul trecut, am avut un record pentru atragerea de fonduri europene, iar în 2023 ne propunem să continuăm în acelaşi ritm şi să ne îndeplinim toate obiectivele asumate prin PNRR”, a mai scris premierul.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a prezentat, miercuri, lista spitalelor care vor beneficia de finanţare prin PNRR.
”Sper să avem toţii şansa ca aceste spitale să se construiască până la mijlocul anului 2026, suntem extrem de preocupaţi să nu punem niciun fel de bariere birocratice”, a spus el la sediul ministerului.