sâmbătă, decembrie 14, 2024

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutor de stat a României de 241 de milioane euro pentru sprijinirea producătorilor agricoli

EconomieComisia Europeană aprobă o schemă de ajutor de stat a României de 241 de milioane euro pentru sprijinirea producătorilor agricoli

”Comisia Europeană a aprobat o schemă a României de aproximativ 241 de milioane euro (1,2 miliarde lei) pentru sprijinirea sectorului agricol al producţiei vegetale primare în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză şi de tranziţie pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 şi modificat la 20 noiembrie 2023, în vederea sprijinirii unor măsuri în sectoare care sunt esenţiale pentru accelerarea tranziţiei verzi şi pentru reducerea dependenţei de combustibili”, anunţă CE.

Ajutoarele din cadrul schemei vor fi sub forma unor granturi directe cu valoare limitată. Măsura va fi deschisă producătorilor agricoli de anumite produse vegetale, în special producătorilor de cereale de iarnă şi de rapiţă, care riscă să piardă lichiditate financiară din cauza dificultăţilor de pe piaţa agricolă provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

În special, în cadrul schemei României ajutorul nu va depăşi 280 000 euro per beneficiar şi se va acorda cel târziu până la 30 iunie 2024. Comisia a concluzionat că schema este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar de criză şi de tranziţie. Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

 

Vezi si alte articole...