vineri, martie 29, 2024

Consiliul Judeţean Bihor construieşte 32 de platforme de colectarea deşeurilor

EconomieConsiliul Judeţean Bihor construieşte 32 de platforme de colectarea deşeurilor

Potrivit Consiliului Judeţean Bihor, centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar vor fi construite în localităţile Auşeu, Avram Iancu, Balc, Borş, Bunteşti, Chişlaz, Cociuba Mare, Copăcel, Drăgăneşti, Lazuri de Beiuş, Lăzăreni, Nojorid, Paleu, Spinuş, Ştei şi Vaşcău.

 

”Valoarea totală estimată a proiectului se ridică la 35.470.158,34 lei, fără TVA. Termenul pentru depunerea ofertelor este 19 aprilie 2023. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020”, a transmis CJ Bihor.

 

Potrivit sursei citate, licitaţia este împărţită pe patru loturi, după cum urmează: LOT 1: Comunele: Borş, Paleu, Nojorid şi Copăcel; LOT 2: Oraşele Ştei, Vaşcău şi Comunele: Drăgăneşti şi Bunteşti; LOT 3: Comunele: Spinuş, Chişlaz, Balc şi Auşeu şi LOT 4: Comunele: Avram Iancu, Cociuba Mare, Lăzăreni şi Lazuri de Beiuş.

 

Acestea se vor adăuga altor 16 platforme prevăzute în Beiuş, Marghita, Salonta, Aleşd (acestea sunt în curs de finalizare a lucrărilor), Valea lui Mihai şi Săcueni, Sântandrei, Tinca, Ceica, Oşorhei, Tileagd, Vadu Crişului, Bratca, Popeşti, Sânmartin şi Sânnicolau Român (acestea au fost lansate în licitaţie deja, iar ofertele sunt în evaluare).

 

”În fiecare centru vor fi amplasate containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deşeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcţii şi deşeuri care au un conţinut periculos. Consiliul Judeţean Bihor finanţează construirea şi dotarea platformelor. Primăriile vor asigura condiţiile necesare exploatării acestor centre de colectare separată a deşeurilor şi vor crea regulamentul prin care acestea vor putea deservi şi alte unităţi administrativ-teritoriale. Fiecare cetăţean va putea depozita, cu titlu gratuit, în primii 3 ani de funcţionare a platformelor”, a transmis CJ Bihor.

 

Modalitatea de organizare şi funcţionare a centrului, tipul şi cantităţile de deşeuri care pot fi preluate de la un cetăţean, orarul de funcţionare, localităţile învecinate deservite şi condiţiile în care sunt deservite, urmează a fi stabilite printr-un regulament de funcţionare a centrului de colectare separată a deşeurilor, adoptat de către fiecare consiliu local, cu avizul prealabil al Consiliului Judeţean Bihor.

Vezi si alte articole...